Întrebări în USL pe fondul invadării teritoriului de oamenii lui Kovesi şi Morar

Nebunie totală în aceste zile care preced pronunţarea Curţii Constituţionale în privinţa valabilităţi Referendumului naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit informaţiilor noastre desciderile procurorilor vor continua în judeţele ţării şi se spune că se doreşte demonstrarea unei fraude masive la referendum. Pe de altă parte Guvernul o dă înainte cu recensământul instituţional pentru a înainta cât mai repede rezultatele câtre Curtea Constituţională în vederea şedinţei din 21 august. Sunt destui care remarcă că loviţi în această fază sunt în majoritate liberali.

În privinţa descinderilor sursele citate susţin că se va merge până acolo încât se doreşte scăderea numărului de votanţi în jurul a 40% din totalul necesar pentru cvorumul necesar în condiţiile în care USL ar avea câştig de cauză la Curtea Constituţională. Un calcul scurt arată că se doreşte invalidarea a aproximativ 1,5 milioane de voturi pe motiv de diverse infracţiuni electorale.

Multă lume s-a întrebat de ce în cea mai mare parte a acestor anchete care privesc înfracţiuni electorale se ocupă DNA-ul. Odată cu chemarea la parchet a lui Samson Dobriţoiu, fiul ministrului Apărării şi a lui Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba e clar că ţinta nu este alegătorul simplu (aceştia trebuie doar să semneze că au fost influenţaţi/forţaţi de lideri ai USL să facă anumite lucruri) ci vârfuri ale USL.

Şi de aici speculaţiile. De ce nu este nici un fruntaş PSD-ist chemat încă la parchet se întreabă unii liberali. Unii merg până acolo încât îi suspectează pe unii şefi social-democraţi că şi-au negociat imunitatea în faţa procurorilor cu Traian Băsescu şi PDL. Unii s-au inflamat şi la declaraţiile premierului din ultimele zile cum că ar putea coabita cu preşedintele suspendat dacă acesta se va reîntoarce la Cotroceni.

Că liberalii sunt foarte îngrijoraţi o arată şi vizitele ministrilor pentru Administraţie şi al Apărării la ceas de seară la Cotroceni. Se vorbeşte şi de o întâlnire interesantă a ministrului propus la Justiţie, Mona Pivniceru cu unii fruntaşi liberali în care aceasta şi-a expus intenţia de a se retrage din cauza atacurilor media la care va fi supusă în zilele următoare (ştia de imaginile care vor fi difuzate azi la România TV).

Numai că veştile nu sunt chiar liniştitoare pentru psd-işti. Umblă insistent zvonul în mediile jurnalistice că Liviu Dragnea, secretarul general al PSD şi Marian Oprişan, vicepreşedinte al PSD vor fi în curând luaţi la întrebări cu privire la „recolta depăşită la hectar” de alegători pe tarlalele din Teleorman şi Vrancea.

În paralel continuă operaţiunea recensământului instituţional în teritoriu. Deja sute şi mii de morţi sunt descoperiţi încă prezenţi în listele electorale permanente din toate judeţele. Cu toate că numărul celor care nu au ce căuta pe aceste liste va fi foarte mare… el nu va fi într-atât de mare încât să influenţeze cvorului la Referendum în cazul în care CCR va decide că românii din Diaspora vor fi totuşi incluşi în cvorumul pentru valabilitatea referendumului.

pesurse.ro

Comentarii

comentarii

7 Comentarii la "Întrebări în USL pe fondul invadării teritoriului de oamenii lui Kovesi şi Morar"

  1. cINEV   17 august 2012 at 9:25 am

    ce treaba are DNA-ul sa se ocupe de referendum ?

    Răspunde
  2. uzzy   17 august 2012 at 9:50 am

    scandal, circ asta-i tara tata

    Răspunde
  3. JENI   17 august 2012 at 10:27 am

    Ma intreb oare cand vor veni in control sa purece “recolta ” de alegători de pe tarlalele din Satu Mare ?

    Răspunde
  4. TarKan   17 august 2012 at 10:35 am

    stati linistita doamna JENI, ca la noi nu au nici un interes sa vina.

    Răspunde
  5. CARINA   17 august 2012 at 11:55 am

    PACAT , PACAT DE TARISOARA ASTA FRUMOASA

    Răspunde
  6. dia   17 august 2012 at 12:12 pm

    ce ii asa de greu de priceput toti astia joaca cum canta el marianar

    Răspunde
  7. AriS   17 august 2012 at 1:02 pm

    in Romania tot-ui frumos , dar nu prea

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.