Pe urmele familiei Károlyi (II)

Un aer închis, amestecat cu mirosul cărţilor vechi îmi răscolesc simţurile, trezindu-mi în minte întâmplări de demult aşternute pe hârtie de cronicarii gârboviţi peste mesele rânduite în scriptoriile mănăstirilor medievale. Poveşti despre războinici şi viaţa de zi cu zi de la curţile nobiliare, îmbrăcate pesemne într-o manta romanţată pentru a fi mai atractive pentru cei care într-o bună zi se vor gândi să desluşească rândurile înşirate în semiobscuritatea vechilor lăcaşuri. E o linişte cumplită care îţi dă senzaţia unui pericol iminent venit de aiurea. Însă nici un foşnet nu tulbură liniştea locului. Cărţile împreună cu poveştile de iubire ori de suferinţă pe care le ţin bine ferecate între coperţile lor stau liniştite şi rânduite cu oarecare religiozitate pe rafturile care se pierd în întunericul odăii. Nici zăngănitul armelor deşteptate de scrierile vechilor cronicari nu ajung dincolo de coperţile şi cotoarele vechilor anale. Încep să desluşesc scheletele unor rafturi care se pierd în întunericul de deasupra mea. Pătrunzând în templul cărţilor crezi că ai ajuns la capătul căutărilor şi nu e nevoie decât să-ţi întinzi mâinile pentru a lua de pe raft cartea atât de mult căutată. Să o răsfoieşti şi să dezlegi secretele care nu ţi-au îngăduit atâta amar de vreme să aşezi pleoapă peste pleoapă. Te înşeli călătorule! Căutările de abia încep. Şi cât adevăr ascund aceste rânduri!

Vizita făcută la Cripta familiei Károlyi din Căpleni, m-au pus pe gânduri. Grofii acestei familii au dus cu ei în sarcofagele turnate cu atâta migală de meşterii iscusiţi de la Bratislava şi Viena secrete care abia aşteaptă să fie scoase la lumină. Evident, nu am curajul să afirm că eu sunt acela care trebuie să facă acest pas însă măreţia şi sentimentul pe care ţi le insuflă locul nu se măsoară cu nimic. E greu să descri sentimente care sunt aproape imposibil de descris. Trebuie să treci prin ”botezul de foc” al istoriei pentru a înţelege fărâme dintr-o lume demult apusă. Fiecare sarcofag în parte, încearcă să frângă bariera tăcerii. Fiecare sarcofag în parte, încearcă să povestească ceva, să spună povestea celui care odihneşte închis între pereţii de metal frumos lucrate. Sunt 35 la număr. Poţi să le atingi şi să încerci să înţelegi măcar o fărâmă din ceea ce considerau înaintaşii noştri că este important, atunci când vorbeau despre artă.

La locul de veci al unui mare călător

Mă opresc lângă un sarcofag de o simplitate izbitoare. Mă uit în preajmă. Arta vechilor meşteri se răsfrânge de pe fiecare obiect care şi-a găsit un loc în cripta măreţei familii. Sarcofagul provine din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Mă apropiu să citesc numele întipărit pe tăbliţa fixată de marginea acestuia: „Károlyi György, n. 28 martie 1802 Viena, m. 9 noiembrie 1877, Budapesta”. Stau lângă sarcofagul unuia dintre cei mai importanţi călători ai veacului al XIX-lea. Este omul care a străbătut trei continente şi mai mult decât atât, şi-a însemnat impresiile într-un jurnal de călătorie. Simt o poftă nebună de a cunoaşte mai multe despre acest om. Cine este de fapt Károlyi György?

Scrieri risipite peste tot în lume

Mă opresc. Încet, încet îmi revin din reverie. Formele rafturilor încep să prindă contur iar visul se pierde în neant. Privesc în jur. Cărţile înşirate una după alta nu mă ajută defel să găsesc vreun incidiu în ceea priveşte căutările mele. Am venit cu un scop bine definit, însă labirintul ce se deschide în faţa ochilor mei, odată cu rispirea întunericului, îmi năruie speranţele. Cripta familiei Károlyi din Căpleni, vizitată cu câteva luni în urmă m-a fascinat, drept pentru care am hotărât să mă avânt în descoperirea secretelor acestei familii. Nu e uşor. Scrierile aşternute pe hârtie de Ébl Gábor, schiţele desenate de arhitecţii familiei şi descrierile găsite în jurnalele unora dintre conţi sunt risipite peste tot în lume. Se regăsesc în biblioteci, colecţii personale, arhive dar şi în casele descendenţilor ilustrei familii care trăiesc pe toate meridianele lumii. E o muncă enormă care cu siguranţă îmi va cere ani de căutări şi renunţări, vise şi speranţe năruite.

În intimitatea unei biblioteci

Privesc în jur încercând să mă orientez. Întunericul s-a mai risipit lăsând locului aura unei intimităţi pe care nu o poţi resimţi decât „zidit” între cărţi, între pereţii unei biblioteci. Păşesc cu o oarecare nesiguranţă plimbându-mi privirea de-a lungul rafturilor încercând să desluşesc scrierile imprimate în cotoarele cărţilor. Uneori reuşesc, alteori trec mai departe deoarece literele au devenit greu lizibile. Să fie semiobscuritatea de vină? Mă încăpăţânez să trec mai departe în speranţa să găsesc ceea ce caut. Am ajuns la litera „K”. Degetele-mi urmăresc fiecare cotor de teamă să nu pierd vreo carte ce poartă semnătura „Károlyi …”. Am găsit câteva registre care conţin însemnări cu privire la domeniile familiei. Prea puţin însă. Mai încolo, dau peste un tom prăfuit, pus deoparte cu multă vreme în urmă şi asta se vede după colbul adunat peste coperţile mâncate de carii. Răsfoiesc cu nerăbdare paginile lipite pe alocuri, încercând să desluşesc scrisul de pe copertă: „Însemnările grofului Károlyi György 1833-1836”.

Jurnalul unui călător

Ţin în mână jurnalul unuia dintre membri familiei Károlyi. Nu ştiu cât de multă însemnătate are pentru majoritatea cititorilor, însă deschizând coperţile acestui jurnal am posibilitatea să pătrund în intimitatea unui om, să-i cunosc secretele dar şi locurile pe unde a umblat. Ţin în mână jurnalul unuia dintre cei mai de seamă călători ai vremii sale. Károlyi György nu s-a mulţumit să cunoască doar tradiţiile şi civilizaţia Europei Occidentale ci a trecut şi dincolo de Coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar) pentru a se avânta în pustietăţile Africii. Să nu uităm că ne referim la prima jumătate a veacului al XIX-lea, când „continentul negru” mai avea o serie de necunoscute iar numărul călătorilor care se aventurau să descopere tainele acestui colţ de lume, se puteau număra pe degete. Însă, Károlyi a încercat să înfrunte sălbăticiile Africii, făcând în jurnalul său însemnări despre locurile prin care a umblat.

Din Europa … până-n Africa    

Károlyi György, a fost unul dintre cei mai însemnaţi călători ai vremii sale. A străbătut Europa Occidentală, Egiptul, navigând până la a doua cataractă a Nilului. A văzut Siria, Palestina, Imperiul Otoman şi s-a luptat cu nisipurile fierbiţi ale deşertului. A vizitat leagănele vechilor civilizaţii precum: Grecia, Tirul, Sidonul, Egiptul şi Damascul. A detestat mizeria străzilor strâmte de pe cuprinsul Imperiului Otoman dar a îndrăgit băile turceşti şi lumea arabă. A văzut lumea cu ochii europeanului aşternând pe hârtie atât bucuriile cât şi greutăţile călătoriei. Vede în scris un fel de monolog deoarece „port peste tot cu mine acest jurnal. Când scriu e ca şi cum aş vorbi cu mine însumi”, scrie la începutul călătoriei sale în Italia, la 2 decembrie, 1817.

Cine este Károlyi György?

S-a născut în 1802 la Viena, fiind al şaselea copil al lui Károlyi József (1768-1803) şi a Elisabetei von Waldstein-Wartenberg (1769-1813). Între 1817 şi 1820 a studiat dreptul la Budapesta după care a îmbrăţişat cariera militară. Însă lumea cazonă nu i-a fost pe plac şi părăseşte armata în 1823 pentru ca patru ani mai târziu să devină proprietarul domeniilor familiei din zona Sătmarului. Cu trecerea anilor cumpără şi alte domenii pe teritoriul Ungariei de astăzi, devenind astfel, după Károlyi Sándor şi Károlyi Ferenc unul dintre cei mai bogaţi membri ai ilustrei familii.

Între politică şi viaţa de familie

Îmbrăţişează cariera politică cu gândul de a schimba vechile structuri feudale dar şi conservatorismul aristocraţiei vremii sale, însă la scurt timp îşi dă seama că acest lucru nu este pe placul clasei conducătoare. Mulţi ani la rând a rămas cu iluzia schimbării. Văzând că ideile sale nu prind contur, începând din 1830 se îndepărtează de aristocraţia pe care o consideră prea conservatoare pentru gusturile sale şi plănuieşte să părăsească pentru totdeauna viaţa politică, cu gustul amar al nereuşitei. Câţiva ani la rând se dedică mai cu seamă domeniilor sale şi vieţii de familie. În 1836 se căsătoreşte cu Zichy Karolina (1818-1903), fiica grofului Zichy Károly, relaţie din care s-au născut şase copii. Politica rămâne pe plan secund până în 1839, când speranţele de instituire a reformelor sale renasc. Revine în politică în 1839, însă deziluzionat de promisiunile deşarte ale guvernării îşi dă repede seama că reformele propuse de el nu au sorţi de izbândă. Mai face o încercare în 1848, crezând că revoluţia va reuşi să schimbe ceva în mentalitatea clasei conducătoare. În 1849 a fost arestat, iar după liberare se retrage pe domeniile sale.

Visează să vadă lumea

Citeşte mult, poate ca o compensare a nereuşitei în viaţa politică. Consideră lectura ca o evadare, o călătorie imaginară pe tărâmuri îndepărtate. Însă aşa cum se întâmplă adesea, visele caută să devină realitate. Jurnalele de călătorie pe care le devorează pur şi simplu, nu fac decât să deştepte în mintea sa setea de a călătorii prin lume şi de a cunoaşte alte locuri, alte popoare, alte mentalităţi. Visează să vadă Statele Unite ale Americii care devine tot mai cunoscut în cercurile aristocrate ca urmare a descrierilor făcute de către marii călători ai vremii. Citeşte pe nerăsuflate tomul semnat de Bölöni Farkas Sándor „Călătorie în America de Nord” (1834) iar apoi lucrarea lui Tocqueville despre „Democraţia în America” care a văzut lumina tiparului la Paris, în perioada 1835-1840. Cele două lucrări l-au făcut să plănuiască o călătorie în Statele Unite, care însă nu s-a materializat niciodată.

Călător pe vechiul continent

Primele călătorii în Europa le-a făcut în 1824, cu mult înainte de a citi descrierile marilor călători amintiţi în rândurile de mai sus. Însemnările sale ne dovedesc că a călătorit în Europa Occidentală. Itinerariul său poate fi urmărit pas cu pas citind jurnalele sale de călătorie. A pornit de la Viena, a vizitat Mannheim-ul, apoi a poposit la Heidelberg, iar de aici a mers la Karlsruhe, Rastatt şi Baden. După un scurt popas de doar câteva zile s-a îndreptat spre Paris. Oraşul luminilor îl fascinează. De aici a pornit spre sudul Franţei vizitând oraşele Lyon, Genf, Chamonix, Chambéryn, Toulon, Marseilles şi Avignon, de unde s-a reîntors la Paris.

Károlyi György – un împătimit al cailor  

În 1829, împreună cu prietenul său Széchényi face o călătorie în Germania şi Olanda. Károlyi nu ne-a lăsat prea multe rânduri despre acest itinerar. Tot ce ştim este că au pornit la drum pe 16 iulie 1829, cu două trăsuri trase fiecare de câte doi cai, un slujitor şi un vânător. Au pornit spre Cehia pentru a se întâlni la Karlsbad cu groful Eszterházi Mihály. Ţelul lor a fost să viziteze renumitele ferme de cai de la Dresda, Potsdam, Neustadt, Radefind şi Schwerin. Motivul? Károlyi György era un împătimit al cailor. În 1827 cumpără primii cai care vor deveni bazele renumitei ferme de la Carei. S-a interesat extrem de mult de noile metode de creştere a cailor aducând la Carei un îngrijitor din Anglia. S-a preocupat şi de concursurile de cai. De la Schwerin au pornit spre Doberon, la o cursă de cai după care s-au îmbarcat pe un vapor cu aburi în portul din Hamburg şi au plecat spre Haga. Aici, drumurile celor doi prieteni, Széchényi şi Károlyi, s-au despărţit. Széchényi s-a întors acasă, în timp ce Károlyi s-a îndreptat spre Paris.

Nereuşitele din viaţa politică

Pentru o vreme şirul călătoriilor se opreşte aici deoarece în 1830, Károlyi György plănuieşte să revină în politică îmbrăţişând ideile liberale atât de populare la acea vreme. Însă ideile sale de a reforma statul şi structurile administrative, nici de această dată  nu au prins teren în rândurile aristocraţiei. Cele mai multe dintre familiile aristocrate s-au grăbit să-l convingă să-şi părăsească ideile prea occidentale şi să revină la conservatorismul moderat. Toate propunerile sale au fost respinse iar antipatia politicienilor vremii faţă de ideile de modernizare îmbrăţişate de Károlyi s-au materializat când acesta a cerut un paşaport în vara lui 1832. Cererea sa a fost respinsă cu vehemenţă în nenumărate rânduri ceea ce reiese şi din scrisorile datate în luna august 1832, trimise lui Wesselényi şi Dobrentey Gábor: „nu mă lasă să ies. Eu nu mă simt vinovat. Le-am cerut, i-am rugat, chiar le-am cerşit îngăduinţa, le-am făcut curte, dar toate au fost fără rost. Mi-au spus că nu depinde de ei, ci de împărat. Şi precum ştiu împăratul este informat cu privire la ideile mele”, îi scrie lui Wesselényi.

Părăseşte ţara cu acte false

Cu toate că încercau să-l izoleze de ideile progresiste ale vremii şi să-l ţină „la respect”, Károlyi reuşeşte în cele din urmă să iasă din ţară făcând rost de acte false. Aşa cum reiese din juralul său, şi-a luat un nume de împrumut şi, în august 1832, s-a îndreptat spre Paris cu gândul ca de acolo să ajungă în Anglia după care să părăsească continentul pentru a pleca în America. Însă pe noul continent bântuia holera ceea ce l-a speriat făcându-l să-şi modifice planurile. Şi-a amânat călătoria în America pentru începutul anului următor, iar până atunci s-a gândit să meargă în Scoţia. Edinburgh, Stirling, Callander, Loch Katrine, Killin, Blair Atholl şi Inverness sunt cele mai însemnate locuri pe care le-a vizitat de-a lungul călătoriei sale.

Vizitează Italia şi Egiptul

Roma, Napoli, Sicilia sunt doar câteva dintre oraşele pe care le-a vizitat în perioada decembrie 1833 – august 1834. ”Sunt de zece zile aici şi nu puteam să trec pe hârtie impresiile cu care am rămas poposind în acest oraş (Roma). Am auzit şi am citit multe despre Roma, dar mi l-am închipuit total altfel. N-am să uit niciodată impresiile pe care le-am avut când am păşit pentru prima oară în Bazilica Sfântului Petru, în Capitoliul Forumului Roman sau în Colosseum”, scrie în jurnalul său despre Roma.  Văzând atâtea urme ale lumii antice, a început să se intereseze de istorie, drept pentru care împreună cu Zichy Ödön a întreprins o călătorie în Malta iar apoi în Egipt, ajungând până la a doua cataractă a Nilului. La intrarea în Egipt a întâmpinat şi câteva probleme. Odată ajuns cu vaporul la Alexandria a fost nevoit să aştepte mai multe zile pe bordul navei sale. Motivul? Explicaţia ne-o dă chiar Károlyi în jurnalul său: ”… ajunşi la ţărmurile Africii, nu am fost lăsaţi să debarcăm deoarece, aşa cum ni s-a spus, venim dinspre Insula Rodos unde cu 35 de zile în urmă bântuia ciuma. Am fost ţinuţi la porţile Africii fără să ni se dea şi alte explicaţii. Azi (4 septembrie, 1833) consulul Austriei a venit la nava noastră, ne-a vorbit frumos dar vorbele sale nu ne-au ajutat deloc. Seara am jucat whist cu cei doi călători englezi pe care îi aveam la bord”, scrie Károlyi. După zece zile de carantină cei de pe bord au fost lăsaţi să intre în oraş (Alexandria).

„Azi am pornit din Cairo. Cu toate că am vrut să pornim după-amiază, nu am reuşit decât seara la 6, pentru că în această ţară nu e atât de uşor să porneşti, pentru că trebuie să fi atent la atâtea lucruri încât chiar m-am bucurat când am pornit la drum. Vrem să navigăm până la a doua cataractă şi cred că această călătorie va dura până pe la mijlocul lui decembrie” (4 octombrie, 1834). Fascinat de lumea arabă, a poposit o vreme la Cairo plănuind o expediţie în Peninsula Sinai. Înainte însă a vizitat piramidele. De aici a trecut pe Pământul Sfânt vizitând oraşe precum Tir, Sidon şi Beirut. A trecut Munţii Liban şi Antiliban pentru a contempla frumuseţea de vis a Damascului. De aici a pornit spre Palmyra, iar în 1835 a pornit spre casă.

A fost un desăvârşit autodidact

Károlyi György era extrem de meticulos în ceea ce priveşte pregătirea expediţiilor. Lada sa de călătorie cuprindea toate lucrurile necesare începând de la haine şi medicamente până la jurnale de călătorie. Înainte să pornească la drum studia cu multă băgare de seamă descrierile altor călători, urmărea pas cu pas pe hartă locurile descrise de către aceştia. Îl interesau nu numai descrierile geografice ci şi istoria şi tradiţiile popoarelor cu care venea în contact. „Ore în şir am stat aplecat deasupra cărţilor de călătorie şi am rămas fascinat de peisajele şi locurile pe care călătorul le-a descris”, notează în jurnalul său în 18 octombrie 1834. Pe lângă călătorii moderni i-a studiat şi pe Herodot, Strabon, Diodor. Pe lângă istoria, geografia şi tradiţiile locurilor pe care urma să le viziteze era preocupat să cunoască şi limba popoarelor cu care venea în contact. Se ştie că, pe lângă maghiară şi germană, în 1823 Károlyi György a început să studieze franceza şi engleza.

În lumea celor „O mie şi una de nopţi”

Călătorind în ţările arabe descoperă o lume total diferită de cea cunoscută de el. „Cairo. La prima vedere este un oraş mult mai frumos decât Alexandria, pentru că are mulţi copaci, multe parcuri şi grădini. Străzile sunt înguste şi ca şi în oricare oraş turcesc, extrem de murdare. Un oraş pe care îl vizitez pentru prima oară mă umple de veselie. Îmi place să hoinăresc pe străzi, să văd portul şi să admir locurile. Zilele mi le-am petrecut pe străzi şi în bazare. Doar aşa poţi cunoaşte oraşul şi să-ţi dai seama de arhitectura lăsată cu multe secole în urmă de vechile civilizaţii care au trăit în aceste locuri”, scrie despre Cairo în jurnalul său. Textul este datat pe 25 septembrie 1834.

A rămas fascinat de realizările civilizaţiei egiptene dar şi de prăpastia creată între trecutul şi prezentul acestei ţări. „Abia de există pană care să poată descrie, mai ales pentru cei care nu au văzut-o în de-aproape şi doresc să-şi formeze o idee despre biserica din Karnali. Spun asta pentru că cei care au conceput planul clădirii stăpâneau toate legile arhitecturii, matematicii, mechanicii şi astronomiei”, scrie în jurnalul său din 18 octombrie 1834.

În scrierile sale vorbeşte şi despre condiţiile grele de călătorie pe care le-a întâmpinat mai ales în ţările orientale. Pe lângă căldura năucitoare care i-a creat destule probleme, Károlyi se plânge în nenumărate rânduri de condiţiile igienice precare dar şi de străzile înguste şi murdare. „E un contrast năucitor între frumuseţea exterioară a Stambulului şi mizeria care te întâmpină numai cât treci de zidurile oraşului. Peste tot dai de mizerie, dezordine, cerşetori, câini vagabonzi, care trezesc numaidecât călătorul visător la o realitate cât se poate de respingătoare”, scrie în 15 mai 1835. În schimb vorbeşte apreciativ despre băile turceşti cu care a luat contact imediat după ce a ajuns în Alexandria.

Drumul spre casă

Se întoarce acasă în luna mai, 1936, însă continuă să-şi noteze impresiile în jurnalul de călătorie. Se pregăteşte pentru a face o călătorie în America de Nord însă condiţiile politice destul de tulburi îl fac să renunţe. De altfel, călătoria în America rămâne doar un vis, deoarece Károlyi nu ajunge niciodată să vadă Lumea Nouă.

În loc de încheiere

Timpul se scurse pe nesimţite, îngăduindu-mi să străbat alături de Károlyi György: Europa, Africa şi Asia. Desigur, ar mai fi multe de spus, deoarece jurnalul grofului mai ascunde multe secrete care aşteaptă ca într-o bună zi să fie dezvăluite de cronicari. Închid jurnalul cu speranţa că am reuşit să deştept interesul cititorilor către studiul secretelor unei familii care a influenţat secole la rând politica, economia şi într-o bună măsură ştiinţele Europei Centrale şi de Est. Dacă unii dintre membri familiei erau mai aplecaţi către lumea armelor, alţii însă, precum Károlyi György, şi-a împlinit destinul cunoscând noi locuri şi civilizaţii lăsând generaţiilor viitoare jurnalul său, un nesecat izvor de cunoaştere a lumii veacului al XIX-lea.

Comentarii

comentarii

5 Comentarii la "Pe urmele familiei Károlyi (II)"

  1. Shogun   16 august 2012 at 8:42 am

    Frumos. Multumim Satmareanule ca ne dai ocazia sa mai citim si asa ceva.

    Răspunde
  2. Amalia   16 august 2012 at 12:20 pm

    chiar foarte frumos

    Răspunde
  3. Romanasu'   16 august 2012 at 12:50 pm

    Mai lasati-ne frate cu atatea ungurisme

    Răspunde
  4. ana   16 august 2012 at 1:11 pm

    frumos, bine de stiut.

    Răspunde
  5. richard   23 august 2014 at 11:43 am

    fost super interesant mai vreau,din pacat foarte putine de asemenea articol este!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.