Prinşi cu mărfuri contrafăcute

Jandarmii continuă misiunile pe linia prevenirii şi combaterii comerţului cu produse contrafăcute

În cadrul unei acţiuni organizate la nivelul municipiului Satu Mare, jandarmii sătmăreni au identificat în incinta ,,Pieţei de Vechituri” mai multe persoane care ofereau spre vânzare diferite produse fără a avea documente legale.
Astfel, jandarmii l-au identificat pe G. Ioan – Ştefan în vârstă de 36 de ani din Satu Mare care oferea spre vânzare un număr de 86 bucăţi discuri optice tip DVD şi 33 bucăţi discuri optice tip CD contrafăcute. S-a luat măsura ridicării discurilor optice şi depunerea acestora la Camera de corpuri delicte a I.J.J. Satu Mare.

Pe numele persoanei în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,oferirea spre vânzare de mărfuri-pirat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 139 ^ 6, alin. 2, din Legea nr. 8 din 1996, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

În cadrul aceleiaşi acţiuni a fost identificată R. Brigitta, în vârstă de 23 de ani din Satu Mare, care oferea spre vânzare mai multe treninguri având inscripţionate numele unei mărci cunoscute, care păreau a fi contrafăcute.

S-a luat măsura ridicării produselor contrafăcute şi depunerea acestora la Camera de corpuri delicte a I.J.J.Satu Mare.
Pe numele persoanei în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea nr. 84 din 1998, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

6 Comentarii la "Prinşi cu mărfuri contrafăcute"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.