Ministerul Transporturilor vrea ridicarea limitei de viteză la 70 km/h pe tronsonul Satu Mare – Baia Mare

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MIT) ia în calcul ridicarea limitei de viteză în localităţi la 70 km/h pe un număr semnificativ de drumuri europene, printre care și pe E81 respectiv E58, trasee care traversează județul Satu Mare.

În acest sens, MIT împreună cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) vor demara discuţii privind extinderea implementării limitei de viteză de 70 km/h în localităţi. În viitorul apropiat se vor analiza proiectele de semnalizare rutieră pentru drumurile europene aflate spre finalul lucrărilor de reabilitare, cu intenţia de a realiza semnalizarea rutieră direct în lumina asigurării limitei de viteză sporite în localităţi.

Tronsoanele vizate de MIT sunt următoarele: E81 (Halmeu – Livada – Satu Mare), E58 (Livada – Baia Mare – Dej), E578 (Sărăţel – Reghin), E581 (Bârlad – Albiţa) și E70 (Craiova – Caracal – Alexandria).

Pentru a motiva dorința luării unei asemenea măsuri pentru cele cinci tronsoane luate în discuție, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi a declarat că în anii care au trecut de la ridicarea limitei de viteză la 70 km/h în localităţile de pe DN 1 între Bucureşti şi Predeal, şoferii au dat dovadă de maturitate şi în marea lor majoritate nu au abuzat de această prevedere. Potrivit ministrului, această măsură va conduce la reducerea frustrării şoferilor aflaţi în deplasări pe distanţe lungi precum şi la reducerea numărului de depăşiri în localităţi, ambii factori fiind corelaţi cu reducerea numărului de accidente rutiere.

De asemenea, MIT are în vedere implementarea acestei măsuri şi în alte coridoare de drum european, cum ar fi E671 (Satu Mare – Timişoara), E60 (Oradea – Braşov), E81 (Satu Mare – Piteşti), E58 (Dej – Suceava), E85 (Suceava – Bucureşti), E583 (Săbăoani – Iaşi), E68 (Nădlac – Braşov), E578 (Reghin – Chichiş) şi E70 (Moraviţa – Craiova).

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Ministerul Transporturilor vrea ridicarea limitei de viteză la 70 km/h pe tronsonul Satu Mare – Baia Mare"

  1. dan   14 august 2012 at 5:50 pm

    Daca vreti ca sa rariti din populatia orasului si a localitatilor care apartin de acesta,puteti linistiti sa aprobati legea.

    Răspunde
  2. Olimpia   14 august 2012 at 6:08 pm

    Probabil ca sunt prea putine accidentele pe soselele patriei

    Răspunde
  3. Angela   14 august 2012 at 6:09 pm

    era si cazul :))

    Răspunde
  4. Cris   16 august 2012 at 8:45 am

    AR trebui peste tot ridicata limita asta. E absurd sa umbli ca si cum ai fi tras de boi.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.