Autorităţile locale s-au întâlnit cu reprezentanţii firmei de consultanţă a proiectului apă-canal

Reprezentanţii firmei de consultanţă a proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare” al cărui beneficiar este SC APASERV SA, s-au întâlnit astăzi, 10 august, cu conducerea judeţului şi cea a municipiului Satu Mare. Valoarea totală a proiectului, fără TVA este de 433.519.445 lei.

La întâlnire, au participat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, directorul ADI-Apă, Octavian Lazin, viceprimarul municipiului, reşedinţă de judeţ, Marcela Papici, iar din partea SC APASERV SA, Ştefan Leitner. Scopul şedinţei a fost acela de a cunoaşte stadiul de implementare a proiectului şi de a lua anumite măsuri care să ducă la o mai bună absorbţie a fondurilor dedicate acestui demers.

Conducerea CJ şi cea a Primăriei municipiului Satu Mare au cerut o mai bună comunicare şi informare asupra lucrărilor, între consultant şi beneficiar. Totodată, s-a stabilit de comun acord ca la începutul fiecărei săptămâni să aibă loc o întâlnire de lucru între consultant, beneficiar şi reprezentanţii administraţiei pentru a analiza modul de realizare al obiectivelor stabilite pentru săptămâna care a trecut şi a planifica lucrările pentru săptămăna următoare.

Proiectul presupune investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie a apei potabile, precum şi a sistemului de colectare a apelor uzate şi va fi implementat în următoarele localităţile: Satu Mare, Lazuri, Botiz, Ambud, Păuleşti, Odoreu, Carei, Foieni, Negreşti-Oaş, Tăşnad, Livada, Ardud şi Mădăras.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.