Concursul internaţional de gătit „Bucătarii iscusiţi”


International Police Association (IPA) Secţia Română – Regiunea I Satu Mare a organizat prima ediţie internaţională a concursului de gătit în aer liber „Bucătarii iscusiţi”. Competiţia a avut loc sâmbătă, 4 august, în Parcul Castelului Károlyi din municipiul Carei.

Concursul a avut trei secţiuni, respectiv: „Fripturi, tocăniţe”, „Ciorbe, supe” şi „Prăjituri”. La acest eveniment au participat 17 echipe dintre care două din Polonia, patru din Ungaria iar restul din România.

Invitaţii şi participanţii la concurs au fost încântaţi de programele artistice oferite de Fanfara din Foieni, Ansamblul “Muguraşii Moftinului” şi Ansamblul “Ceatăra” din Carei.
Juriul a notat concurenţii în funcţie de următoarele criterii: gustul mâncării gătite la faţa locului, prezentarea produselor alimentare în forma finală, pregătirea alimentelor de bază pentru mâncare – dexteritatea, aspectul interior si cel exterior al standului, îmbrăcămintea şi dotarea concurenţilor.

În urma deliberării juriului, clasamentul final a fost următorul:

Secţiunea „Ciorbe, supe”

Locul I – IPA 1 Regiunea Galaţi

Locul II – IPA Pest megye (Ungaria)

Locul III – IPA Posnan (Polonia)

Secţiunea “Fripturi, tocăniţe”

Locul I – IPA 1 Regiune Satu Mare – Proxi 2
Locul II – IPA Budapesta (Ungaria)
Locul III – IPA 1 Regiune Maramureş

Tot în cadrul festivităţii de premiere a fost acordat “Marele Premiu” echipei aparţinând IPA 1 Regiunea Bistriţa Năsăud pentru cea mai frumoasă prezentare, cel mai bun produs, cea mai bună reţetă şi cel mai original mod de prezentare a mâncării.

Acest eveniment a fost organizat de către IPA Secţia Română – Regiunea I Satu Mare, cu sprijinul Primăriei municipiului Carei, Primăriei comunei Moftin, SC Atlantis SRL Carei, SC Alconor SRL Carei, SC Ludy Carei, Siviu Zetea, SC Ape Min Certeze, Zoli Husi, Pastor Hus, SC Design Satu Mare, Sprinter Cris Pişcolt, Mălin Bus Pişcolt, Maier Dani SRL Carei, Consumcoop Foieni şi SC Păuşan Bujor Carei.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.