Concert de excepţie oferit de fanfara din Cămin (foto+video)


httpv://youtu.be/VJwiFCaKnbw

httpv://youtu.be/w8lu_XmutFQ

Unii s-au oprit din curiozitate iar alţii atraşi de muzica bună şi nu în ultimul rând de acordurile unor piese binecunoscute culese din repertoriul internaţional şi făcute cadou sătmărenilor de către instrumentiştii fanfarei din Cămin. Concertul a avut loc astăzi, 5 august, cu începere de la ora 19.00, în parcul din Piaţa Libertăţii, la statuia lui Vasile Lucaciu.

Un lucru este cert şi anume că, după o zi de caniculă sătmărenii au avut parte de o seară muzicală de excepţie. Concertul de astăzi vine după trei duminici consecutive în care, în acelaşi loc şi … la aceeaşi oră, orchestrele reunite ale fanfarelor din Petreşti, Căpleni şi cea de la Palatul Copiilor Satu Mare, au reuşit deja să dezvolte gustul sătmărenilor pentru muzica de promenadă care, reuşeşte destul de binişor, aşa cum am văzut până acum, să-şi facă loc în oraşul de pe cele două malurile ale bătrânului Samus.

Festivalul Fanfarelor este organizat de Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ, Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”.

Un Comentariu la "Concert de excepţie oferit de fanfara din Cămin (foto+video)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.