Adrian Ștef în vizită de lucru la Parcul Balnear Beltiug


Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef a efectuat miercuri, 1 august, o vizită de lucru la Parcul Balnear Beltiug cu scopul de a vedea care este stadiul lucrărilor şi care sunt paşii de urmat pentru finalizarea acestei investiţii. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

La fața locului Ştef a fost primit de primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok Gurzău şi viceprimarul Iosif Brendli. Primăria din Beltiug a demarat acest proiect după Revoluție, în anii ’90, încercând să găsească surse de finanţare pentru continuarea și finalizarea acestuia. Cu toate că lucrările au înaintat foarte greu până în prezent s-a reușit finalizarea infrastructurii, adică a tot ceea ce ține de consolidarea terenului, alimentarea cu curent, canalizare, reţele de apă și reţele de apă termală pentru bazinele din interior.

În urma vizitei de astăzi Ștef a promis că va face tot ce este în puterea sa pentru ca acest proiect să fie finalizat în cursul anului viitor.  Ca un prim demers se va încerca obţinerea de sprijin din partea Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Scurt istoric al staţiunii

Înființată în anul 1736, la scurt timp după colonizarea șvabilor (1721 – 1723), stațiunea este situată la patru kilometri de centrul comunei şi la 35 de municipiul Satu Mare. Stațiunea Băile Beltiug era renumită în acea perioadă pentru apele termale și minerale. Mai multe izvoare de apă minerală ajung, prin diferențele naturale de relief, direct în zona balneară la 70°C, având, proprietăți terapeutice cu valoare curativă demonstrată.

Apa termală urcă la suprafață de la o adâncime de 1.600 de metri, are un debit de 12 litri pe secundă și proprietăți similare apelor din mai cunoscuta stațiune bihoreană Băile Felix. Potrivit medicilor, apele minerale din zonă, folosite sub formă de băi calde, au efecte curative în tratarea bolilor reumatismale, degenerative, articulare și a afecțiunilor ginecologice.

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Adrian Ștef în vizită de lucru la Parcul Balnear Beltiug"

  1. ioana   2 august 2012 at 6:25 pm

    pacat ca nu am reusit sa valorificam aceasta apa mai devreme

    Răspunde
  2. zuzu   2 august 2012 at 9:34 pm

    lucrarile acestea ar trebui urgentate pt ca o sa aduca bani. De ce sa nu vina ungurii la noi si sa nu mai mergem noi la ei

    Răspunde
  3. marcel   2 august 2012 at 9:36 pm

    avem "aur" in judet si noi nu stim sa-l exploatam,ce sa mai zic…sa nu-ti vina sa fugi din tara

    Răspunde
  4. maria   16 iunie 2013 at 5:40 pm

    Era o mare bucurie cind treceam padurea si ajungeam la bai —petreceam momente placute —pacat ca totul a fost lasat in paragina

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.