Sindicaliștii îndeamnă sătmărenii să se prezinte duminică la referendum

”Este nedemn ca acest popor să aibă în fruntea sa un hăhăitor. Acest om trebuie să plece. Duminică trebuie să punem capăt regimului Băsescu”. Declarația a fost făcută de către liderul CNSLR Frăția Dan Burulea în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 26 iulie, la sediul USL.

La conferința de presă au mai fost prezenți președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, președintele filialei Satu Mare a Cartel Alfa, Sorin Faur, secretarul general Vasile Dârle, președintele filialei Satu Mare a SANITAS, Aurelia Pop dar și președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar, Ioan Drăgan.

La începutul conferinței de presă Adrian Ștef împreună dr. Dorel Coica le-au mulțumit sindicaliștilor pentru susținerea USL și ai celor doi candidați la funcțiile de președinte al Consiliului Județean respectiv de primar al municipiului, reședință de județ îndemnându-i totodată să le fie alături și la referendumul din 29 iulie ”pentru a-l trimite pe Băsescu acolo unde îi este locul … pe mare”, a declarat dr. Dorel Coica.

În luarea de cuvânt Aurelia Pop a declarat că ”doresc o stare de normalitate în țara mea, în țara în care trăiesc și în care muncesc. Dar acest lucru nu este posibil decât dacă duminică veți ieși la urne și veți vota DA pentru demiterea lui Traian Băsescu”.

Ioan Drăgan consideră că cel mai important lucru este ca cetățenii, indiferent de etnie și confesiune religioasă să se prezinte la vot deoarece ”la alegerile locale am fost alături de USL. Ultimele alegeri ne arată că alianța a pornit pe un drum bun dar mai sunt multe de făcut. Însă pentru a merge mai departe Traian Băsescu trebuie să plece de la Cotroceni”.
Liderul de sindicat Dan Burulea consideră că ”29 iulie este o zi foarte importantă pentru acest popor și felicit USL că a creat această oportunitate de a ne prezenta la vot pentru a pune capăt, pentru totdeauna, unui regim care a făcut atât de mult rău României. În 29 iulie populația nu trebuie să aleagă! În 29 iulie populația trebuie să sancționeze faptele comise de Traian Băsescu. Este nedemn ca un popor să aibă în fruntea sa un hăhăitor”.

Vasile Dârle consideră că Traian Băsescu a avut un rol extrem de important în desființarea statului social făcând referire la Codul Muncii, legea dialogului social, creșterea TVA, creșterea prețurilor, reducerea subvențiilor, scăderea salariilor și pensiilor.

Sorin Faur îndeamnă sătmărenii dar și populația întregii țări să se gândească la viitorul României atunci când intră în cabină pentru a pune ștampila pe buletinul de vot.

La finalul conferinței de presă dr. Dorel Coica a făcut un apel către ”toți cei care ne-au votat dar și către cei care nu ne-au votat la locale să vină alături de noi. De asemenea fac un apel către acei membri PD-L care, știu sigur că nu îl mai doresc pe Băsescu la Cotroceni. Îi invit să vină alături de noi pentru ca în seara zilei de 29 iulie să-l putem trimite pe Traian Băsescu acolo unde îi este locul … pe mare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.