Autorităţile sătmărene vor să redea importanţa cuvenită Zilei Imnului Naţional

În cadrul şedinţei săptămânale a Comitetului Consultativ, primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Dorel Costel, prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, au discutat, în data de 24 iulie pe marginea programului şi modului de desfăşurare a manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional al României, programate vineri, 27 iulie, începând cu orele 10, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie.
Autorităţile doresc să redea relevanţa cuvenită sărbătoririi unuia din însemnele oficiale ale României prin implicarea tuturor instituţiilor publice dar şi a cetăţenilor, indiferent de vârstă, cu scopul de a trezi în conştiinţa sătmărenilor importanţa acestui eveniment. Pe lângă acţiunile oficiale se intenţionează împărţirea de pliante informative care să conţină informaţii succinte despre istoria şi semnificaţia textului imnului naţional, dar şi patru strofe pentru a putea fi intonat de toţi cei care vor fi prezenţi la evenimentul din 27 iulie.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Autorităţile sătmărene vor să redea importanţa cuvenită Zilei Imnului Naţional"

  1. Paul Sorinca   24 iulie 2012 at 1:21 pm

    Excelentă inițiativa ! Este și timpul să fim patrioți.

    Răspunde
  2. Ionel   24 iulie 2012 at 11:33 pm

    Foarte bine. Se pare ca flacara romanismului sa reaprins la Satu Mare.

    Răspunde
  3. Mara   24 iulie 2012 at 11:34 pm

    Serios, de de-astea ne arde noua?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.