Admiterea în licee 2012 – a doua repartizare computerizată

Pe site-ul http://admitere.edu.ro/ au fost publicate marți, 23 iulie, rapoartele finale ale repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a nerepartizaţi în prima etapă (13 iulie) sau care nu au participat la această fază. Astfel, toţi cei trei candidaţi înscrişi au fost repartizaţi.
În perioada 27-30 iulie, Comisia judeţeană de admitere va soluţiona situaţiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată şi va repartiza candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, respectiv candidaţii care nu au participat la primele două repartizări computerizate, conform următorului program: vineri, 27 iulie, între orele 09.00 și 15.00 iar sâmbătă, 28 iulie, în intervalul orar 09.00 – 12.00, la sediul Inspectoratului Școlar al Județului Satu Mare, parter, camera 11.

În intervalul 6-7 septembrie va avea loc o ultimă repartizare pentru absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapele precedente, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare. Pentru o informare rapidă elevii au la dispoziţie site-ul http://admitere.edu.ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.