Din Satu Mare în Republica Dominicană


Şi-a urmat visul din adolescenţă dorind să ajungă departe pentru a cunoaşte locuri exotice şi oameni aparţinând altor culturi, altor civilizaţii. Călin Cruceru este un tânăr care şi-a împlinit visul şi … să nu credeţi că i-a fost uşor. S-a născut în Baia Mare, a crescut în Satu Mare iar acum trăieşte în Republica Dominicană. A cutreierat în lung şi-n latAmericaLatinăataşându-se de oamenii acelor locuri. “Aici mă simt mai bine ca şi oriunde şi mă identific cu locuitorii acestui mirific continent ca şi fel de a fi, de a gândi şi de a visa”, se destăinuie Călin Cruceru.

Reporter: Pentru început vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine este Călin Cruceru?

Călin Cruceru: Sunt o persoană care a trăit 26 de ani în Satu Mare. M-am născut în Baia Mare şi acum locuiesc ceva mai departe, în Republica Dominicană.

R.: Dacă nu mă înşel aţi început să cântaţi încă din perioada liceului. Asta se întâmpla înainte de 1989 în alt regim, în ”altă lume”. Cât de greu era să faci ”altceva”, să încerci să ieşi din cotidianul cenuşiu al acelor vremuri?

C.C.: Foarte greu. Pentru că nici nu ştiam exact ce înseamnă a fi independent, a gândi de manieră proprie, ceea ce ne-a condus la confuzii generale despre viaţă, despre atitudini, despre creaţie, etc. Însă mai existau şi persoane curajoase şi inteligente care ştiau să facă diferenţa între ceea ce ţi-e impus şi ceea ce poţi să alegi după bunul plac. Aşadar, eu am început să cânt la liceu. La ”Cântarea României” am compus piese pe versurile lui Adrian Păunescu, care era în acel moment persona non-grata. Însă când am ajuns în faza finală, mi s-a impus să cânt altceva decât piesa cu care câştigasem detaşat toate fazele până la acel nivel şi am lăsat-o baltă pe la jumătatea cântării şi am ieşit de pe scenă … Martor mi-e Gigi Molnar, care era cu mine la Filarmonică prin 1986, prin primăvară. De fapt, Gigi, a fost omul care m-a ajutat să înţeleg cam ce e muzica adevărată!

R.: Ce muzică aţi cântat? Vă întreb deoarece, îmi amintesc bine, în rândul  liceenilor circula acel “curent rock”, când ascultam cu mult nesaţ ”Metallica” şi ”Iron Maiden”?

C.C.: Eu cântam folk, la început, însă în nebunia vremii sufeream mult că nu pot fi un solist de muzică rock. Aşa cum bine aţi remarcat amintindu-vă de acele timpuri.

R.: De ce aţi ales muzica folk? Ce vă atrage la acest stil muzical?

C.C.: Am ales-o din obligaţie. Nu aveam scule muzicale, nu aveam altceva la îndemână decât o chitară. Şi ce e mai uşor în acest context decât să cânţi folk. Bun … Aşa credeam pe vremea aia …!

R.: Cu toate acestea, la un moment dat aţi ”rupt”, să zic aşa cu muzica folk îndepărtându-vă de cariera de muzician. V-aţi croit un cu totul alt drum alegând teologia. De ce aţi făcut această cotitură?

C.C.: De gura părinţilor! Şi totuşi îmi plăcea filosofia. Iar teologia are şi ea ceva din acea zonă şi cum sunt un credincios am zis că o să-mi prindă bine. Cu timpul am ales să văd latura teologică după bunul plac. Sau mă rog, după alte considerente decât cele eclesiastice.

R.: Apoi aţi cochetat şi cu jurnalismul, învăţând lângă marii maiştri ai gazetăriei sătmărene. De fapt (şi asta trebuie să vă întreb, citindu-vă scurtul rezumat al vieţii) ce căuta (sau, ce caută) Călin Cruceru?

C.C.: Vai Doamne, asta e o întrebare care mă obsedează zi cu zi de foarte multă vreme. Şi credeţi-mă nu ştiu dacă am să pot să găsesc răspunsul vreodată … Am stat o vreme pe lângă Tudor Daneş, un mare gazetar şi scriitor sătmărean, originar din Huedin, şi dispărut prematur, l-am cunoscut bine şi pe Ilie Sălceanu cu care am colaborat încă din vremea liceului. Cu Ion Bledea care a avut curajul să-mi publice un eseu pe când eram foarte tânăr student, în 1991. Apoi, îmi aduc aminte cu plăcere de regretatul Vasile Săvinescu. Am colaborat cu ”Glasul Sătmarului”, ”Informaţia Zilei” ca şi publicaţii locale dar şi cu ”Jurnalul Naţional” iar în acest moment colaborez cu un  ziar online afiliat Antenei 3. Pe deasupra am şi blogul meu unde scriu câte ceva aproape zilnic.

R.: În cele din urmă, aţi găsit ceea ce căutaţi cu atâta ardoare?

C.C.: Am descoperit totuşi o mare pasiune pe care o numesc astfel …AmericaLatină! Aici mă simt mai bine ca şi oriunde şi mă identific cu locuitorii acestui mirific continent ca şi fel de a fi, de a gândi şi de a visa.

R.: Credeţi în limbajul universal al artei?

C.C.: Tot ce ne înconjoară este un limbaj. Pentru unii indescifrabil, pentru alţii accesibil. Arta este de fapt chintesenţa creaţiei divine, vocea lui Dumnezeu.Cam aşa văd eu limbajul universal al artei. Şi mai cred că doar prin creaţie şi artă, ne deosebim esenţial de celelalte vieţuitoare, cu toate că şi ele participă în acest ansamblu universal.

R.: În 2001 aţi ales să plecaţi. Şi parcă aţi fi dorit să rupeţi toate legăturile cu lumea în care aţi trăit şi aţi lucrat până atunci alegândAmericaLatină. Ce să zic (?) … nu e la o aruncătură de băţ … Ce părere aveau părinţii, prietenii? Şi, de ce tocmai Republica Dominicană? Ce va mânat să ”vă refugiaţi” în acel capăt de lume?

C.C.: A fost un vis din adolescenţă, acela de a trăi într-o insulă undeva la capătul lumii. Şi când am auzit că există una prin Caraibe, care se numeşte Republica Dominicană, nu am stat pe gânduri. Am luat avionul în 1999, într-o scurtă vacanţă de recunoaştere, după care am revenit câţiva ani mai târziu cred, definitiv!

R.: Dacă reţin bine nu aţi renunţat la viaţa artistică nici în celălalt capăt de lume. Ce ne puteţi spune despre proiectele dumneavoastră?

C.C.: Am cântat şi pe aici şi voi continua să o fac! Chiar am şi proiecte cu un compozitor român în mare vogă, şi sper ca în curând o să le fructificăm! Am mai colaborat şi colaborez cu Compania de Teatru ”Masquarades.org” din Paris, cu care am stabilit de asemenea un proiect, aici în Republica Dominicană.

R.: Aţi ajuns într-o lume total străină, cu o altă cultură, alte obiceiuri, altă gândire, alte mentalităţi. Cât de greu a fost să vă acomodaţi în noua dumneavoastră ”casă”?

C.C.: La început îmi venea să dau cu capul de toţi pereţii. Credeam că ştiu totul şi de fapt nu ştiam nimic. A fost foarte greu, însă dragostea pentru aceste locuri exotice, pentru necunoscut şi pentru oameni m-a oblăduit în forţările mele de adaptare.

R.: Cât de mult a reuşit să vă schimbe periplul dumneavoastră prin lume? Cât de diferit este Călin Cruceru, cel de astăzi, faţă de Călin Cruceru, cântăreţul de folk din Satu Mare?

C.C.: În esenţă sunt acelaşi. Un incurabil visător, însă cu ceva mai multă experienţă de viaţă. Acum însă, îmi dau seama că folk-ul este un stil de viaţă şi nu doar unul muzical.

R.: Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte şi despre activitatea dumneavoastră din Republica Dominicană. De fapt, cu ce vă ocupaţi în acel capăt de lume?

C.C.:Acum trec printr-o perioadă dificilă, chiar foarte dificilă! Lupt practic cu supravieţuirea. Dar în acest colţ de lume totul e relativ. Azi nu ai nimic, iar mâine poţi să devi un om bogat. Am la îndemână mijloacele pentru a-mi reface situaţia. Dar sunt şi îndrăgostit şi cred că aşa voi putea să trec cu brio încercărilor la care sunt supus. De asemenea, colaborez cu Mel Tours, o firmă de turism din Sosua, cu Life Style, Cofresi, Puerto Plata, un resort pentru VIP şi sper că voi cânta începând cu luna august când, de asemenea, voi avea de făcut şi câteva tranzacţii imobiliare!

R.: Aţi călătorit în toatăAmericaLatină. Cu ce personalităţi ai artei şi culturii v-aţi întâlnit în decursul itinerariilor pe care le-aţi făcut?

C.C.: Am cunoscut câţiva scriitori şi ziarişti argentinieni, peruani şi dominicani, actori de teatru şi cinema din Franţa, directori de scenă etc. În Argentina, am colaborat cu El Clarin, ziarul cel mai popular. Însă, decesul mamei şi apoi a tatălui m-au obligat să revin în Europa pentru o bucată de timp, respectiv în Franţa, Olanda şi România.

R.: Cum sunt oamenii de acolo faţă de băimărenii şi sătmărenii alături de care aţi copilărit, crescut şi lucrat o bună bucată de timp?

C.C.: Toţi oamenii sunt la fel. Însă factorii culturali îi pot schimba uneori. Sud americanii sunt mai sinceri şi mai direcţi. Şi nu sunt intoxicaţi de această lume pseudo-civilizată. Însă, deseori ne lustruim jegul prin aşa zisa cultură europeană şi civilizaţie. Când în fond suntem aceeaşi!

R.: Aţi întâlnit sătmăreni în acel colţ de lume?

C.C.: Da, câţiva cu care sunt în tratative de afaceri în acest moment. Însă la rugămintea lor, nu le pot face publice numele, deocamdată …

R.: Ce hobbyuri aveţi?

C.C.: Cititul şi mai nou … prietena mea!

R.: Ce mâncăruri vă plac?

C.C.: Îmi place mâncarea românească. Sarmalele, micii şi ciorbele. Dar şi bucătăria gourmet şi în special mâncarea pregătită de prietena mea, dominicanca de origine spaniolă, Virgilia.

R.: Pe când o vizită înţară sau, de ce nu (?) un proiect comun cu artişti din Satu Mare?

C.C.: Eu ţin legătura prin internet cu mulţi artişti, atât din Satu Mare: Mircea Deac, Csaba Ianoşi, Cristofor Chiorean, Călin Damse, etc. cât şi cu cei din Bucureşti, compozitorul Mihai Alexandru şi alţii şi sperăm că vom putea încropi ceva într-o oarecare zi. De ce nu? Nu ştiu când aş putea reveni înţară însă aş face-o cu mare plăcere.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Din Satu Mare în Republica Dominicană"

  1. Alex   14 septembrie 2012 at 5:24 pm

    Buna.As vrea sa te contactez sa imi impartasesti unele informatii in legatura cu Republica Dominicana.Sunt pe punctul de a ma muta acolo.Lasa-mi te rog o adresa de mail unde te pot contacta.Multumesc

    Răspunde
  2. calin daniel cruceru   3 octombrie 2012 at 5:05 am

    Salutare si scuza ma ca nu te am putut contacta mai devreme…adresa mea de email este calcru69@yahoo.com

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.