Hainele unui muncitor au luat foc în timp ce acesta suda o conductă de gaz

Un muncitor în vârstă de 45 de ani a ajuns astăzi, 19 iulie, la spital după ce a suferit arsuri grave pe aproximativ 30-40% din suprafața corpului. Cazul este anchetat atât de polițiști cât și de specialiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Roxana Cristea ”firma la care este angajat bărbatul are un contract cu o societate de cabluri din Carei (SC ContiTech Fluid Automotive România SRL) în vederea efectuării unor lucrări de mărire a debitului de gaz la această societate. În timpul efectuării lucrărilor de sudură, la un moment dat s-a produs o explozie iar bărbatul a suferit arsuri grave la nivelul feței, brațelor și spatelui”.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare bărbatul lucra la executarea unui branşament la o conductă de gaz metan însă după circa 30 minute de la începerea lucrului, salopeta acestuia a luat foc.

În urma exploziei victima a suferit arsuri de gradul I, II, III și IV la nivelul feței, membrelor superioare, a spatelui dar și a căilor respiratorii superioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.