Prefectul ameninţă secretarii cu comisia de disciplină

În data de 18 iulie a avut loc şedinţa Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Satu Mare, care a fost prezidată pentru prima dată de la numirea în funcţie de către prefectul Eugeniu Avram, fiind secondat de subprefectul Cristian Sasu.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat validări sau invalidări ale propunerilor transmise de comisiile comunale din Păuleşti, Acâş, Ardud, Moftin, Certeze, Tăşnad, Călineşti- Oaş, Racşa, Săuca, Sanislău, Tarna Mare, Homoroade şi Medieşu Aurit. Au fost însă şi mai multe situaţii în care s-a propus restituirea dosarelor datorită lipsei unor documente pe care comisia locală trebuia să le întocmească pentru ca foştilor proprietari să li se poată restitui terenurile.

Al doilea punct al şedinţei a fost consacrat modificării, revocării sau anulării unor titluri de proprietate datorită emiterii unor sentinţe judecătoreşti sau lipsa unor documente.

Nemulţumit de modul în care unele comisii au înaintat documentaţiile către comisia judeţeană, prefectul Eugeniu Avram a ţinut să transmită un avertisment secretarilor în sensul de a manifesta profesionalism şi responsabilitate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în caz contrar împotriva celor care în mod repetat se vor dovedi superficiali va solicita trimiterea respectivilor funcţionari în faţa comisiei de disciplină.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.