Promovabilitatea la BAC în judeţul Satu Mare a crescut cu aproape un procent

Din cele 758 de contestaţii depuse de către absolvenţii de liceu doar 197 au fost admise în urma recorectării lucrărilor iar pentru 561 nota nu s-a modificat. Astfel, în urma rezolvării contestaţiilor procentul de promovabilitate la Bacalaureat în judeţul Satu Mare a crescut de la 39,83% la 40,79%, adică cu 0,96%.

Cu toate acestea numărul absolvenţilor care au reuşit să promoveze examenul maturităţii nu a crescut decât cu 30, de la 1243 câţi erau înainte de contestaţii la 1273 după recorectarea lucrărilor contestate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Mariana Brumboiu „30 de absolvenţi au reşit să obţină note mai mari şi au putut trece de pragul de 6,00, media necesară pentru a fi declaraţi admişi. Desigur, sunt şi absolvenţi care deşi au fost admişi au depus contestaţii pentru a obţine o medie mai mare nefiind mulţumiţi de modul în care au fost notaţi”.

În perioada 16-20 iulie va avea loc în unitățile școlare înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune de bacalaureat 2012 care se va desfășura în perioada 20 august – 5 septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.