Dorel Coica: “Sunt probleme grave în ceea ce priveşte infrastructura drumurilor”

În cadrul unei scurte întâlniri cu presa primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, a făcut referire la câteva dintre acţiunile pe care instituţia pe care o conduce a desfăşurat-o în ultimele două săptămâni dar şi la cele pe care Primăria le are în vedere pentru perioada imediat următoare.

Potrivit edilului-şef al municipiului Satu Mare prima parte a tronsonului de pe strada Şoimoşeni a fost finalizată iar în prezent se lucrează la cel de-al doilea tronson. În ultimele două săptămâni s-au desfăşurat şi două campanii de dezinsecţie contra căpuşelor în Grădina Romei dar şi acea dezinsecţie din avion contra ţânţarilor.

“În cele două săptămâni la care ne referim am făcut o serie de vizite în carierele Micro 15, 16, Carpaţi I şi II, dar şi pe strada Toamnei şi în zonele Vulturului şi Ostrovului. Sunt probleme grave în ceea ce priveşte infrastructura drumurilor. Vreau să vă spun că eu nu sunt adeptul plombărilor, a peticitului. Chiar dacă reuşim să reabilităm mai puţine străzi, eu sunt de părere că acele tronsoane trebuie acoperite cu un covor asfaltic rezistent. Nu voi accepta niciun rabat de la calitate. Lucrăm la un plan de reabilitare a străzilor pentru a reuşi să alcătuim o listă de priorităţi. În altă ordine de idei, în blocurile din zona Ostrovului s-a reuşit rezolvarea problemei cu curentul electric. Până acum facturile au fost plătite de Primărie, dar de acum încolo locatarii vor trebui să se gospodărească singuri”, a declarat primarul.

Totodată se are în vedere extinderea sistemului de iluminat public şi înlocuirea becurilor stradale cu corpuri de iluminat economice. “Din calculele făcute a reieşit că astfel vom reuşi realizarea unei economii de 50-60% la plata facturii”, a declarat primarul.

“Pe de altă parte urmărim cu atenţie executarea lucrărilor de către firma de salubritate şi mai ales dacă serviciile trecute în contract sunt respectate cu rigurozitate. Am observat că facturile pe care le primim sunt destul de consistente şi în acest moment se face o analiză serioasă al acestora”, a declarat dr. Dorel Coica.

5 Comentarii la "Dorel Coica: “Sunt probleme grave în ceea ce priveşte infrastructura drumurilor”"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.