Consulul onorific al Olandei în vizită la Satu Mare

În data de 10 iulie, prefectul Eugeniu Avram şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, s-au întâlnit cu consulul onorific al Olandei la Cluj, Wouter Reijers, care s-a aflat într-o vizită de informare în municipiul şi judeţul Satu Mare. În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte ce privesc domeniile spre care pot fi direcţionaţi investitorii olandezi, proiectele de dezvoltare la nivelul judeţului precum şi menţinerea comunicării între autorităţile sătmărene şi Consulatul Olandei de la Cluj pentru promovarea de idei şi proiecte care să ducă la un nivel de trai mai ridicat al oamenilor din acest judeţ.

Oaspetele olandez şi-a exprimat uşoara dezamăgire legată de nivelul de dezvoltare a municipiului şi judeţului Satu Mare în condiţiile în care există suficient de multe domenii cu potenţial mare în atragerea de investitori străini, consulul onorific nefiind la prima vizită în această zonă. În opinia sa, promovarea şi oferirea de cât mai multe informaţii în limba engleză pe site-urile instituţiilor publice ar genera un interes mai mare din partea potenţialilor investitori.

Prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean au evidenţiat principalele direcţii şi proiecte de dezvoltare în infrastructură, turism, agricultură, servicii medicale, care vor oferi şanse reale pentru atragerea de noi investiţii străine în judeţul Satu Mare.

La finalul întâlnirii, care s-a desfăşurat într-o atmosferă destinsă, reprezentanţii autorităţilor judeţene şi consulul onorific au căzut de acord asupra organizării unei vizite în judeţ pentru oamenii de afaceri olandezi, ocazie de a se convinge singuri că Satu Mare este un loc unde pot să facă afaceri, iar autorităţile sunt deschise pentru a sprijini orice iniţiativă care poate duce la crearea de noi locuri de muncă şi implicit la creşterea nivelului de trai.

Consulul onorific al Olandei la Cluj- Napoca, Wouter Reijers, a fost desemnat în această fnncţie în noiembrie 2010, în România fiind din 1991, de când şi-a deschis o firma de consultanţă la Cluj. Consulatul deserveşte judeţele Bihor,Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

7 Comentarii la "Consulul onorific al Olandei în vizită la Satu Mare"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.