Andrei Mihalache – director general interimar al Teatrului de Nord Satu Mare

Începând de la 1 iulie, Andrei Mihalache este noul director general al Teatrului de Nord Satu Mare. Acesta va îndeplini interimatul până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere de la nivelul instituţiei de cultură sătmărean.

Anunţul a fost făcut astăzi, 10 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul instituţiei. La întâlnirea cu jurnaliştii au fost prezenţi directorul general interimar al Teatrului de Nord, Andrei Mihalache, fostul director general, Stier Peter şi directorul artistic al secţiei maghiare, Besenyei Istvan. Mai trebuie amintit că până la 1 iulie 2012, Andrei Mihalache a îndeplinit funcţia de director artistic al instituţiei.

În prima parte a conferinţei de presă Stier Peter a făcut un scurt bilanţ al mandatului său în funcţia de director general al Teatrului de Nord Satu Mare. „În stagiunile 2009-2010, 2010-2011 şi 2011-2012 Trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord Satu Mare a susţinut 31 de premiere iar secţia română 36. De altfel, în ultimele trei stagiuni s-a putut observa o creştere a interesului pentru Festivalul Multicultural Internaţional „Fără Bariere”. Dacă în 2010 la spectacolele din cadrul festivalului au participat aproximativ 4.000 de spectatori numărul acestora a crescut la peste 6.000 în 2012”, a declarat Stier Peter.

Fostul director general a făcut referire şi la faptul că în 2012 instituţia a achiziţionat o scenă pentru aer liber reuşind astfel să organizeze mai multe evenimente gratuite în diverse locaţii. „În perioada 2009-2012 s-a reuşit dezvoltarea infrastructurală a teatrului. Primul pas în acest sens a fost reorganizarea birourilor şi a structurii atelierelor pentru a mări eficacitatea muncii. A fost repoziţionată garderoba, s-au renovat cabinele şi a avut loc reabilitarea totală a studioului Acs Alajos”,a declarat Stier.

La finalul bilanţului Stier Peter a făcut referire şi la cel mai mare proiect în care este implicat Teatrul de Nord. Este vorba despre renovarea integrală a clădirii instituţiei de cultură, pregătirile proiectului fiind începute cu ani în urmă. Printre planurile de viitor se află şi proiectul de renocvare a faţadei şi acoperişului studiului Acs Alajos.

„Unde ne vom muta în intervalul de timp în care se vor executa lucrările de renovare? Avem mai multe soluţii. Una dintre acestea are în plan Casa de Cultură a Sindicatelor numai că acolo iarna este foarte frig. În orice caz, prin această mutare vom pierde o parte dintre specatori însă, sper eu, vom câştiga o parte alţii”, a declarat Mihallache.

Comentarii

comentarii

7 Comentarii la "Andrei Mihalache – director general interimar al Teatrului de Nord Satu Mare"

  1. dede   10 iulie 2012 at 4:00 pm

    Mda, ce pot spune, nu cunosc personajul….

    Răspunde
  2. Samy   10 iulie 2012 at 6:50 pm

    Un fel de Patapievici de Satu Mare fara papion.

    Răspunde
  3. Mia   10 iulie 2012 at 6:55 pm

    Samy, nu e frumos sa aruncam asa cu apelative fara sa stim despre ce vorbim. Intamplator il cunosc pe domnul Mihalache si e un om extraordinar.

    Răspunde
  4. Samy   10 iulie 2012 at 7:06 pm

    Mia, intamplator il cunosc si eu si mie mi se pare ca e un fals ca si Patapievici.

    Răspunde
  5. Mrs   10 iulie 2012 at 7:09 pm

    Mihalache, Stier e fix tot una. Sunt toti o apa si un pamant. Teatrul satmarean e praf si asta se poate vedea cel mai bine atunci cand in alte trupe pe scena satmareana. Nu putem nici macar sa incercam sa ne comparam cu Teatrul din Oradea sau cu cel din Targu Mures.

    Răspunde
  6. Dan   10 iulie 2012 at 8:16 pm

    Mie mi se pare un simpatic. Nu stiu ce aveti voi cu el. Cat au facut altii va face si el de banii asia.

    Răspunde
  7. marcel   10 iulie 2012 at 10:20 pm

    se pare ca politicul se amesteca si in cultura. Pacat

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.