Cu barca pe Someş


O mică flotă de ambarcaţiuni a fost lansată vineri, 6 iulie, la primele ore ale după-amiezii pe râul Someş. Punctul de pornire al expediţiei a fost în apropierea Podului Decebal, de la „portul” vâslaşilor Asociaţiei „Nomad Kayak” din Satu Mare.

Preşedintele asociaţiei, Molnar Rajmond a declarat că mica flotă alcătuită din aproximativ 60 de bărci a urmat un itinerariu bine stabilit. Astfel, aventurierii au pornit spre Csenger (Ungaria), până unde au avut de vâslit aproximativ 18 km. După un scurt popas, răstimp în care au luat masa, o parte a flotei a pornit înapoi spre Satu Mare însă de această dată folosind un alt mijloc de transport şi anume … bicicleta. Cei care aveau de gând să continue aventura au rămas pe loc pentru ca astăzi, 7 iulie, la primele ore ale dimineţii să vâslească mai departe până la Gergelyiugornyan (Ungaria), parcurgând alte 48 km.

Scopul expediţiei este de a conştientiza populaţia asupra frumuseţilor naturale ale acestui râu. Mai trebuie amintit că mica expediţie pe Someş a ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediţie.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Cu barca pe Someş"

  1. doru sirb   8 iulie 2012 at 9:55 pm

    foarte frumos

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.