Viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, împreună cu preşedintele Asociaţiei “Freelife” Satu Mare, Carmen Frăţilă însoţiţi de specialişti din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare au efectuat o vizită la adăpostul de câini amplasat pe terenul fostei unităţi militare din zona Parcului Industrial din municipiul Satu Mare. Scopul vizitei a fost identificarea şi programarea lucrărilor ce urmează a se efectua în continuare în vederea funcţionării în condiţii optime a adăpostului.
În următoarea perioadă se vor efectua lucrări de branşare la reţeaua electrică şi lucrări de punere în funcţiune a puţului de apă existent. Carmen Frăţilă s-a declarat mulţumită de înţelegerea pe care a găsit-o la noua conducere a Primăriei municipiului Satu Mare în ceea ce priveşte continuarea programelor iniţiate de Asociaţia “Freelife” Satu Mare.
9 Comentarii la "Dr. Radu Roca a efectuat o vizită la adăpostul de câini"