Dr. Radu Roca a efectuat o vizită la adăpostul de câini

Viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, împreună cu preşedintele Asociaţiei “Freelife” Satu Mare, Carmen Frăţilă însoţiţi de specialişti din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare au efectuat o vizită la adăpostul de câini amplasat pe terenul fostei unităţi militare din zona Parcului Industrial din municipiul Satu Mare. Scopul vizitei a fost identificarea şi programarea lucrărilor ce urmează a se efectua în continuare în vederea funcţionării în condiţii optime a adăpostului.

În următoarea perioadă se vor efectua lucrări de branşare la reţeaua electrică şi lucrări de punere în funcţiune a puţului de apă existent. Carmen Frăţilă s-a declarat mulţumită de înţelegerea pe care a găsit-o la noua conducere a Primăriei municipiului Satu Mare în ceea ce priveşte continuarea programelor iniţiate de Asociaţia “Freelife” Satu Mare.

Comentarii

comentarii

9 Comentarii la "Dr. Radu Roca a efectuat o vizită la adăpostul de câini"

  1. satmarean   5 iulie 2012 at 10:53 pm

    Domnule Roca faptul că vă ocupați și de maidanezi arată faptul că aveți inimă mare! Așteptăm cu nerăbdare noi evenimente importante pentru comun itate.

    Răspunde
  2. MS   5 iulie 2012 at 10:55 pm

    Hai sa nu-l laudam pana ce nu vedem ce a identificat si ce a programat.

    Răspunde
  3. Cris   5 iulie 2012 at 10:58 pm

    Cei din adapost ca cei din adapost da de aia de pe strazi cand ne scapati domnule doctor?

    Răspunde
  4. anton   5 iulie 2012 at 11:51 pm

    Mda, no o sa vedem ce treaba faceti, defapt…

    Răspunde
  5. Gabi   6 iulie 2012 at 11:32 am

    Cat se ocupa doamna Simu de adapost nu va fi niciodata nimic acolo. Sper ca macar actuala conducere a primariei sa nu mai dea bani fara sa stie exact ce se face cu ei.

    Răspunde
  6. Carmen   6 iulie 2012 at 2:47 pm

    Povesti. Asteptam chestii concrete.

    Răspunde
  7. Vasile   6 iulie 2012 at 2:51 pm

    Huo bai fratilor, oamenii nu au nici macar o lunade cand au fost pusi pe functii. Dati-le un timp totusi sa se acomodeze. Nu sariti asa pe ei.

    Răspunde
    • Nelu   6 iulie 2012 at 2:57 pm

      Vasile, trebuie sarit de pe acuma sa nu cumva sa aiba impresia ca pot sta linistiti 4 ani.

      Răspunde
  8. CC   6 iulie 2012 at 3:00 pm

    Omu s-a dus sa vada ceva la ce se pricepea si unde probabil nu poate fi aburit de functionarii primariei. De la mine are o bila alba.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.