Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vine în judeţul Satu Mare

În perioada 29 iunie – 1 iulie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua o vizită canonică în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepispicop Onorific Justinian.

Potrivit programulu stabilit primirea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel va avea loc vineri, 29 iunie, la mănăstirea Bârsana.

Sâmbătă, 30 iunie 2012, ora 09.00, Patriarhul României va oficia slujba de sfinţire a noii biserici cu hramul “Soborul celor doisprezece Apostoli” a mănăstirii Bârsana. La orele 19:00, va vizita mănăstirea cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Săpânţa-Peri, iar de la ora 19.45 va oficia o slujbă de binecuvântare a noului sediu şi a paraclisului Protopopiatului Ortodox din oraşul Negreşti-Oaş.

Duminică, 1 iulie, de la ora 09.00, Patriarhul Daniel va sfinţi catedrala cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” din oraşul Negreşti-Oaş şi va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă noua catedrală înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, va avea loc ceremonia de acordare Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş.

De la ora 18.00, Patriarhul României va fi primit la catedrala cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare. Cu acest prilej, va avea loc şi festivitatea acordării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare.

6 Comentarii la "Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vine în judeţul Satu Mare"

    Leave a Reply to alina nane

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.