Eugeniu Avram: „Vreau soluții și nu informări seci”


”Vreau soluții și nu informări seci. Vreau să veniți cu propuneri deoarece dacă facem doar simple informări nu vom reuși să rezolvăm problema”, a declarat în cadrul Colegiului Prefectural de astăzi, 26 iunie, prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat nemulțumit de modul în care decurg ședințele Colegiului Prefectural făcând referire la obiceiul șefilor de instituții care vin cu informări despre activitatea instituției pe care o conduc fără să propună soluții la problemele pe care le întâmpină. Avram și-a manifestat nemulțumirea după expunerea făcută de directorul executiv al Direcției Agricole Satu Mare, Ioan Cioltean, care a informat reprezentanții Colegiului Prefectural cu privire la controalele efectuate în piețele de alimente din municipiul, reședință de județ.

Cioltean spune că a descoperit o serie de nereguli în special în ceea ce privește eliberarea certificatelor de producător de către Primăriile din județ. ”Am găsit și certificate de producător neavizate pe semestrul II. Drept urmare din cei 221 de producători agricoli și comercianți verificați, 55 s-au ales cu procese verbale și am aplicat amenzi în cuantum total de 20.930 lei”.

Ascultând până la capăt expunerea directorului Cioltean, prefectul s-a interesat de soluțiile pe care le propun conducerile instituțiilor abilitate în aceast domeniu. ”Noi avem competența să verificăm. Mai aplicăm și amenzi dar cu toate acestea nu reușim să stopăm neregulile care guvernează în piețe. Ar fi bine ca mesele din piețe să fie ale producătorilor și comercianților și să nu ajungă pe mâinile intermediarilor. Sunt persoane care dețin trei, patru mese. Am auzit că se agreează faptul ca mesele să ajungă pe mâinile unor bișnițari care plătesc pe tot anul și dispun întotdeauna de marfă. O altă problemă se referă și la produsele trecute în certificatele de producător. Spre exemplu, am găsit nectarine produse în Stâna, ceea ce este o aberație”, a declarat Cioltean.

Despre neregulile care guvernează în piețele agroalimentare se pare că au cunoștință și organele de ordine, Poliția și Jandarmeria. Potrivit celor declarate de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Ioan Taloș ”la Stâna certificatele se dau după ureche. După 1 iulie, după ce începe anul agricol vom intensifica controalele ca să stopăm odată pentru totdeauna aceste nereguli”.

În cadrul aceleiași ședințe, noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Mariana Roman a făcut o scurtă trecere în revistă a numărului de candidați înscriși la Bacalaureat și în procesul de evaluare națională. Potrivit evidențelor instituției, la Bacalaureat s-au înscris un număr de 3.361 de candidați dintre care 2.819 sunt din seria actuală (2012) iar 542 din seriile anterioare. În ceea ce privește evaluarea națională, din cei 3.387 de absolvenți de clasa a VIII-a la examen s-au înscris 3.056 de candidați. Dintre aceștia însă, la proba scrisă de limba și literatura română s-au înscris un număr de 2.948 de candidați.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Eugeniu Avram: „Vreau soluții și nu informări seci”"

  1. Sveik   27 iunie 2012 at 1:14 am

    Asa, sa le dea peste bot la toti!

    Răspunde
  2. autor   27 iunie 2012 at 1:54 pm

    asta-i atitudine

    Răspunde
  3. mirrcx   27 iunie 2012 at 1:55 pm

    Ce atitudine? Sa spuna concret daca are ceva de spus.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.