Mariana Roman și Ioan Viman au fost instalați în funcție

Noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, Mariana Roman respectiv noul director al Casei Corpului Didactic, Ioan Viman, au fost instalați astăzi, 21 mai, în funcție. Numirea celor doi a fost făcută prin ordinul ministrului Educației așa cum vă anunțam încă de ieri.

La evenimentul care a avut loc de la ora 13.00 în sala multimedia al IȘJ au fost prezenți prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, președintele ales al Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintele aceleiași instituții, Mircea Govor, deputatul liberal, Viorel Buda, inspectorul școlar general adjunct Szasz Piroska, noii șefi ai celor două instituții, fostul inspector general, Gigel Buth respectiv fosta șefă a Casei Corpului Didactic, Sanda Nește dar și inspectori, profesori și angajați ai celor două instituții.

Prefectul Eugeniu Avram a dat citire ordinului ministrului Educației cu privire la încetarea mandatelor celor doi foști șefi și numirea Marianei Roman și al lui Ioan Viman în scaunele de șefi ai celor două instituții de învățământ.
În luarea de cuvânt Adrian Ștef a declarat că atât conducerea IȘJ cât și profesorii vor avea în Consiliul Județean un partener de nădejde deoarece ”sistemul de învățământ trebuie să fie prioritatea noastră. Trebuie să redăm dascălilor demnitatea pierdută”.

”A fi împreună este un început. A lucra împreună este un progres”, a declarat noul inspector general, Marina Roman. Cei doi șefi investiți astăzi au mulțumit pentru încrederea acordată asigurându-i pe cei prezenți că vor munci pentru a aduce învățământul sătmărean acolo unde îi este locul.

5 Comentarii la "Mariana Roman și Ioan Viman au fost instalați în funcție"

    Leave a Reply to Mrs

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.