În PDL Satu Mare se scot topoarele: Kira cere demisia lui Giurcă

Prin intermediul unui comunicat remis pe adresa redacției, vicepreședintele organizației județene a PDL Satu Mare cere demisia din partid a fostului prefect Radu Giurcă:

Subsemnatul BENIAMIN KIRA în calitate de vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al PD-L Satu Mare, și consilier județean din 2008, cât și ca membru al PD-L din anul 2000, consider că am obligația morală să fac publică poziția mea față de situația actuală din partid, menționând că acest punct de vedere este îmbrățișat de majoritatea membrilor de partid din județul Satu Mare.

Lipsa de viziune politică a unor oameni din conducerea PDL Satu Mare a dus la înțelegeri politice catastrofale pentru partid. În 2008 a fost încheiat un Protocol pentru susținerea la președinția Consiliului Județean a unui candidat unic, fără mandatul BPJ.

Dacă totuși s-a încheiat un astfel de Protocol, candidatul unic nu a fost susținut decât formal iar membrii partidului nu au fost mobilizați în vederea susținerii acestuia.
Această gafă a aruncat pe plan local partidul în Opoziție pentru următorii patru ani, cu toate că la nivel național, PDL guverna împreună cu UDMR.
În 2012 situația s-a repetat, și de data aceasta unii lideri locali ai PDL alegând cea mai proastă variantă, cu toate că USL a invitat PDL la negocieri dar s-a lovit de refuzul acestuia, fapt care poziționează PDL Satu Mare pentru încă patru ani tot în Opoziție.

Rezultatele extrem de proaste de la nivel de municipiu Satu Mare din 2012, demonstrează lipsa de pricepere a celui care s-a autoproclamat artizanul politic al partidului, fostul prefect Radu Giurcă. Acesta și-a impus omul la candidatura pentru Primăria municipiului Satu Mare iar rezultatul a fost cel mai prost din întreaga istorie a PDL la Satu Mare.
Pe de altă parte, modul în care Radu Giurcă a alcătuit lista de consilieri județeni și municipali, impunând ordinea candidaților pe listă după bunul plac, a fost o sfidare la adresa membrilor serioși ai partidului, încălcându-se grosolan cele mai elementare reguli democratice.

Faptul că Radu Giurcă a avut mai puține voturi la președinția Consiliului Județean decât voturile primite pentru consilierii județeni, demonstrează că acesta a tras partidul în jos, lucru regretabil după ce vreme de patru ani, Giurcă a ocupat funcția de prefect, susținând că se bucură de o imagine foarte bună în județ, promițând Biroului Permanent Județean, că merge la victorie sigură, lucru contrazis flagrant de modestele rezultate obținute.

Ca prefect, Radu Giurcă a promovat oamenii în funcție, numai pe criterii clientelare fără a ține cont de lipsa lor de competență și nici de recomandările partidului, lucru ce a prejudiciat grav imaginea PD-L Satu Mare care a fost târât în tot felul de scandaluri.

În timpul mandatului său de prefect, Radu Giurcă nu numai că nu a sprijinit foștii colegi, ci și-a folosit funcția și puterea pentru a-i intimida pe cei care nu-i erau pe plac.

Orice om de onoare își prezintă automat demisia atunci când pierde o competiție. Acest gest îl aștept și eu, alături de covârșitoarea masă a membrilor PD-L din întreg județul și sunt convins că demisia lui Giurcă ar duce la deblocarea situației tensionate din partid, în vederea pregătirii eficiente pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Beniamin Kira,

Vicepreședinte BPJ al PD-L Satu Mare

 

Comentarii

comentarii

8 Comentarii la "În PDL Satu Mare se scot topoarele: Kira cere demisia lui Giurcă"

  1. jena   14 iunie 2012 at 11:42 pm

    intrebati-l numai care-i profesia lui, aia din diploma de absolvire a facultatii. Ca are si facultate! Nu stie!

    Răspunde
    • Alin   15 iunie 2012 at 6:32 pm

      Auzi ce te intereseaza pe tine ce scrie pe diploma lui? Fiind patronul unei societati normal ca a trebuit sa aiba si o diploma de faculta .. Nu e vina lui daca nu a putut sa isi faca facultatea cand trebuia, daca atunci nu era destul de sprijinit. Conteaza sa ai minte , nu doar sa ai o diploma .. Dar vad ca pe uni va intereseaza care cand si-a terminat facultatea …

      Răspunde
  2. Asu' de trefla   15 iunie 2012 at 2:42 am

    Mhhhmhhmmm, grrrrrr, asa, SFASIATI-VA!! Ce DNA, ce ANI, ce PARCHET, cand sosesc aia la voi o sa va gaseasca starvurile in putrefactie!

    Răspunde
  3. dr.ciomu   15 iunie 2012 at 1:12 pm

    BENY….SPUNE TU SINCER….. CINE TI-A SCRIS ACEST COMUNICAT ??????? Tu gresesti si cand vorbesti,nu cand scrii. Frustrarea e atat de mare cand banii din evaziune si TVA rambursat ilegal ii investesti intr-un partid politic, iar oameni cu mai mult de-un neuron din acel partid nu te acopera, incat te determina sa scuipi venin in orisicine. Prefer sa aud de la tine (asa…pe graiul tau) sa ne spui cati bani ai bagat in partid, nu sa pui pe altii sa-ti conceapa comunicate. Da'…se pare ca nu-i departe funia nici de sacul tau…..

    Răspunde
  4. dr.ciomu   15 iunie 2012 at 1:17 pm

    P.S.

    Imi place poza din coltul din dreapta al hartii.

    Te reprezinta :)))

    Răspunde
  5. xxx   17 iunie 2012 at 6:21 pm

    ce dracu au sperat ?ca vor castiga alegerile?cu doi candidati oligofreni si cu inca o ceata la fel de pregatita ce naiba de asteptari au avut?asta nu stiu ce se afla sa vorbeasca cand nu poate lega 2 cuvinte coerent! de ce nu a candidat el?

    Răspunde
  6. Gina   17 iunie 2012 at 10:08 pm

    Stiti cine e director la Beny?Stie cineva?Astept sa vad…

    Răspunde
  7. jiji   17 ianuarie 2014 at 8:33 pm

    asta ai prostu an persoana

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.