Incubator de afaceri la Vetiş


Un incubator de afaceri a fost inaugurat joi, 7 iunie, în localitatea Vetiş de lângă municipiul Satu Mare. Incubatorul de Afaceri se află în incinta Parcului Industrial HOLROM, şi este al nouălea obiectiv de acest fel lansat în cadrul Programul Naţional Multianual de Înfiinţare şi Dezvoltare de Incubatoare Tehnologice şi de Afaceri în România.

La inaugurarea oficială a obiectivului au fost prezenţi – din partea oficialităţilor locale – subprefectul Cristian Sasu, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Csehi arpad şi Adrian Ştef, respectiv primarul Iuliu Ilyes. Au fost prezenţi, de asemenea, Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, secretarul de stat Răzvan Ioan Taraş – preşedintele AIPPIMM şi Dumitru Nancă, vicepreşedinte.

Ministrul Ovidiu Silaghi şi-a exprimat satisfacţia pentru concretizarea unui obiectiv iniţiat pe vremea când el era ministrul IMM-urilor şi a subliniat faptul că IMM-urile sunt importante în această perioadă de criză. Preşedintele Consiliului Judeţean – Csehi Arpad a mulţumit mai întâi finanţatorilor şi gazdei incubatorului de afaceri de la Vetiş, iar apoi a menţionat că în scurt timp, datorită primarilor Iuliu Ilyes şi Nicolae Bura, în cel mai scurt timp asemenea obiective vor fi realizate şi în municipiul Satu Mare, respectiv oraşul Negreşti Oaş. Adrian Ştef a afirmat că IMM-urile asigură dezvoltarea municipiului şi judeţului Satu Mare, iar vicepreşedintele AIPPIMM, Dumitru Nancă a menţionat că în anul 2007 au fost iniţiate proiectele pentru şapte incubatoare de afaceri din care trei au fost inaugurate în această săptămână.

Înfiinţarea Incubatorului de Afaceri din judeţul Satu Mare a fost co-finanţată de Consiliul Judeţean, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Clădirea incubatorului a fost renovată de către Consiliul Judeţean Satu Mare şi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, şi este dotată cu echipamente şi facilităţi moderne. Pentru următorii trei ani, aceasta va găzdui 24 de IMM-uri de tip start-up. Societăţiile respective vor beneficia de birouri echipate și mobilate, sprijin financiar nerambursabil și servicii de consultanță. Alături de sprijinul logistic necesar demarării activității, incubatorul oferă un mediu prielnic dezvoltării afacerilor, prin facilitarea activităților de networking, a transferului de know-how și prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.