Ioan Opriș: ”Facem tot ce este posibil pentru ca dr. Dorel Coica să iasă primar la Satu Mare”

Este declarația făcută astăzi, 5 iunie, în cadrul unei conferințe de presă de către președintele Organizației Județene a UNPR Satu Mare, Ioan Opriș.

La întâlnirea cu ziariștii au mai fost prezenți președintele Organizației Municipale Satu Mare a partidului, Gheorghe Suiugan, candidatul USL la funcția de primar al municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica și candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Vasile Radu Pop.

Ioan Opriș a precizat că UNPR susține candidatura dr. Coica la funcția de primar al municipiului Satu Mare ”dar noi avem candidați proprii pe lista de consilieri județeni și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean în persoana domnului Vasile Radu Pop. De asemenea, avem candidați la 14 Primării din județ și anume la Negrești-Oaș, Tășnad respectiv în 12 comune. Până în prezent campania s-a derulat bine și am observat că populația aderă la proiectele noastre”, a declarata Opriș.

Potrivit celor declarate de Vasile Radu Pop ”vom obține un scor bun și vom intra în Consiliul Județean unde vom putea susține mult mai bine proiectele noastre. În această campanie, poate mai mult decât oricând, s-a pus accentul pe oameni și nu pe partid. Am observat că cetățenii încep să decidă în cunoștință de cauză și sunt deciși să voteze oamenii care pot să le aducă prosperitate”.

”Noi considerăm că atât la nivelul Primăriei municipiului Satu Mare cât și la nivelul Consiliului Local este nevoie de o schimbare. Domnul primar Iuliu Ilyes este de prea multă vreme în funcție și în urma sa nu rămâne decât așa numita groapă a lui Gyuszi. Îmi pare rău că trebuie să o spun dar în cei 8 ani de când este primar nu a ținut cont deloc de prioritățile orașului. E nevoie de scoaterea traficului greu din oraș deoarece acesta provoacă distrugeri enorme. E nevoie de schimbarea administrației locale. Noi nu avem nici un candidat pentru funcția de primar deoarece dorim să îl susținem pe dr. Coica și suntem ferm convinși că domnul doctor va câștiga funcția de primar al municipiului Satu Mare”.

Gheorghe Suiugan a făcut referire la aspectul dezagreabil creat de clădirile vechi din centrul orașului, care au fost lăsate în paragină. ”Nu s-a acordat suficientă atenție acestui segment, dar nici infrastructurii orașului. Nu era nevoie să înlocuim borduri la fiecare 6 luni. Din acei bani puteam face, spre exemplu, 500 metri de stradă. De asemenea, e nevoie de reglementarea traficului în zona centrală a orașului. Ne-am dori ca măcar în weekend această zonă să devină una de promenadă unde bunicii și părinții să poată să iasă cu copiii la plimbare. De asemenea, zilele trecute am fost într-una dintre spitalele noastre și am constatat cu o oarecare amărăciune că bolnavii nu au scaune unde să se așeze. Dacă intri, tencuiala îți cade în cap ca să nu mai vorbesc de acel miros insuportabil care se simte în toată clădirea”.

Candidatul USL la funcția de primar al municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica a declarat că ”lupta este grea și strânsă cu domnul Ilyes dar șansele noastre de a câștiga Primăria sunt foarte mari. Țin să mulțumesc și pe această cale UNPR pentru sprijinul acordat. Am constatat că acest partid este de centru-stânga și avem multe proiecte comune pe care le vom duce la bun sfârșit odată ce vom câștiga alegerile. În altă ordine de idei vreau să vă spun că domnul primar Iuliu Ilyes a uitat de sătmărenii care în decursul anilor i-au făcut cinste în Europa și în lume acestui oraș. Drept urmare noi am invitat să concerteze la Satu Mare câteva nume mari. Este vorba de Stigma și Corina Bud care vor concerta mâine (miercuri, 6 iunie), de la ora 19.00, pe platoul din fața Muzeului Județean Satu Mare. Totodată, tot mâine, va cânta și Mandinga. Joi (7 iunie), va concerta pentru sătmăreni Aurel Tămaș, de la ora 17.00, în cartierul Micro 17 iar de la ora 20.00, în Parcul ”Liniștii” din Micro 16. Și pe această cale invit toți sătmărenii să participe la aceste concerte care vor fi susținute de nume mari care ne-au făcut cinste, nouă sătmărenilor, peste tot în lume. De asemenea, vă cer ca pe 10 iunie să ieșiți la vot deoarece doar așa vom putea câștiga alegerile și să dezvoltăm acest oraș”.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Ioan Opriș: ”Facem tot ce este posibil pentru ca dr. Dorel Coica să iasă primar la Satu Mare”"

  1. jena   6 iunie 2012 at 12:48 am

    individul a si uitat ca frate-sau se judeca cu Valer Marian! Oare pt cata muzica si cate luari de tensiune, ?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.