Dr. Coica în mijlocul sătmărenilor şi în acest weekend

Prima sâmbătă a lunii iunie, candidatul USL Dorel Coica şi-a petrecut-o alături de simpatizanţi în Piaţa Someş din municipiu, printre vânzători supăraţi pe condiţiile precare în care sunt nevoiţi să-şi vândă produsele şi cumpărători preocupaţi de lipsa locurilor de petrecere a timpului liber.

Doctorul Coica le-a vorbit tutoror despre posibilitatea de a amenaja, fără costuri mari, un spaţiu în conformitate cu legea picnicului, care să includă zonă de picnic, zonă de odihnă, zonă de promenadă, teren de minifotbal, loc de joacă pentru copii, precum şi puncte de alimentaţie publică. „Ar fi soluţia ideală pentru toată lumea, şi pentru vânzători şi pentru cumpărători, iar pentru bătrâni şi copii ar putea să se transforme şi într-un loc de relaxare”.

Duminică, 3 iunie, în zi de sărbătoare, doctorul Dorel Coica a participat alături de creştinii din Satu Mare, la slujba de Rusalii de la Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, precum şi la inaugurarea lăcăşului de rugăciune al cultului penticostal din Micro 17, fiind întâmpinat cu prietenie de toţi cei prezenţi, indiferent de apartenenţa lor religioasă.

Ziua a continuat cu un spectacol oferit de către candidatul USL la Primăria municipiului Satu Mare, locuitorilor din cartierele 14 Mai şi Solidarităţii, un spectacol de muzică uşoară şi populară, cu participarea Angelei Buteanu, Laviniei Goste, trupei „Valahia”, iar surpriza serii a fost susţinerea acestei candidaturi de către binecunoscutul solist Mihai Sturzu de la HI-Q, purtător de cuvânt al Organizaţiei naţionale a Tineretului Social Democrat. Dorel Coica le-a promis tuturor celor prezenţi că acest gen de acţiuni nu se vor opri odată cu finalizarea campaniei electorale ci vor deveni un obicei, în toate zonele municipiului Satu Mare. Candidatul USL a fost asigurat de sprijinul tuturor celor prezenţi, care îi urmăresc campania şi aşteaptă ca promisiunile acestuia să devină realitate.

Un Comentariu la "Dr. Coica în mijlocul sătmărenilor şi în acest weekend"

    Leave a Reply to mia

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.