Dosar penal pentru mită electorală întocmit de polițiștii sătmăreni

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Carei, sesizați cu privire la un caz de mită electorală, constând în oferirea, respectiv primirea de bunuri, în timpul campaniei electorale, în scopul determinării alegătorilor de a vota un anumit candidat, au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, identificând toate persoanele implicate în săvârșirea acestor infracțiuni.

Inițial, polițiștii rurali au fost sesizați pin intermediul unui apel ”112” cu privire la faptul că în localitatea Lucăceni, aflată în aria de competență teritorială, au fost distribuite sătenilor mai multe pachete cu produse alimentare. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, stabilind în urma investigațiilor întreprinse că administratoarea unui magazin din Lucăceni, o femeie de 44 de ani, a distribuit pachete cu produse alimentare – zahăr, ulei, făină, orez – mai multor localnici, sugerându-le să voteze cu un anumit candidat la funcția de primar al comunei Berveni.

Pe lângă persoana care a oferit bunuri, au fost identificate de către polițiștii rurali și cele șapte persoane care au primit aceste pachete, produsele alimentare fiind ridicate în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de oferire, respectiv primire de bunuri, în timpul campaniei electorale, în scopul determinării alegătorilor de a vota un anumit candidat, faptă prevăzută de art. 109 alin. 1 din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.