Mii de spectatori au urmărit Festivalul Multicultural Internațional ”Fără Bariere”, ediția a VI-a

Aproximativ 6.000 de spectatori au participat în acest an la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Multicultural Internațional ”Fără Bariere” Satu Mare. Anunțul a fost făcut astăzi, 30 mai, în cadrul unei conferințe de presă organizate de directorul general al Teatrului de Nord Satu Mare, Stier Peter și directorul artistic al instituției, Andrei Mihalache.

La finalul ediției din acest an al maratonului de spectacole din cadrul festivalului de teatru, organizatorii au tras linie iar concluzia desprinsă este una pozitivă. ”Eu consider că ediția din acest an a fost o reușită cu toate că am avut mai puțini spectatori decât anul trecut. Și asta probabil și din cauza condițiilor meteorologice deoarece trei dintre spectacolele care inițial trebuiau jucate în aer liber au fost ulterior reprogramate fie în sala Studio fie pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor”, a declarat Andrei Mihalache.

Stier Peter a mai adăugat că din cele 27 de spectacole programate pentru ediția din acest an a festivalului doar una singură nu a fost jucată. ”Vă reamintesc că în acest an Consiliul Local ne-a alocat suma de 250.000 lei iar din vânzarea biletelor și din sponsorizări am mai făcut alte 60.000 lei, deci aproximativ 20% din banii pe care i-am primit de la consiliu”.

Andrei Mihalache a declarat că pentru anul viitor se dorește o diversificare a spectacolelor care urmează a fi puse în scenă la Turnul Pompierilor. ”Însă până atunci Primăria ar trebui să rezolve problema romilor din vecinătatea parcului. E greu de crezut că, în secolul XXI, lângă o emblemă a orașului există o adevărată rezervație. Nu vreau să intru în detalii, dar această problemă necesită o rezolvare cât mai urgentă”, a declarat Mihalache.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.