Mopedist accidentat grav

Un tânăr de 25 de ani, care circula regulamentar cu mopeda pe drum prioritar a fost accidentat grav luni, 28 mai, de un autoturism al cărui conducător a încălcat regulile de acordare a priorității. Evenimentul rutier a fost sesizat polițiștilor la ora 23.30, stabilindu-se în urma cercetării la fața locului că Ion A., de 49 de ani, din Lipău, a condus autoturismul pe Strada Sănătății din municipiu, iar la intersecția cu Strada Brândușa nu a acordat prioritate de trecere mopedistului, care circula regulamentar.

În urma impactului, Adrian P., de 25 de ani, din Satu Mare, a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorilor de vehicule le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii, polițiștii Biroului Rutier continuând cercetările în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.