Dan Șuta: ”Actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate”

Ioan-Paul

Procesul în care sunt inculpați Dumitru Godîncă și Ioan Paul a fost amânat pentru un nou termen, cei doi avocați invocând câteva deficiențe procedurale în ceea ce privește actul de sesizare a instanței de către DNA.

Apărătorii celor doi inculpați, Dan Șuta (avocatul lui Dumitru Godîncă) și Cristinel Groza (apărătorul lui Ioan Paul) au găsit portița legislativă care să permită o eventuală scăpare a clienților lor de sub urmărirea penală ”pusă la cale” de procurorii DNA. În expunerea sa, Șuta a declarat că ”DNA nu are competența să efectueze urmărirea penală în acest caz deoarece paguba care se presupune că ar fi fost comisă de clientul meu (Dumitru Godîncă) nu depășește suma de 200.000 euro. Mai mult decât atât, fapta imputată trebuie să aibă legătură cu domeniul de activitate al inculpatului. În cazul de față nu este întrunită nici una dintre aceste condiții. Astfel, consider că actul de sesizare este lovit de nulitate”.

Părerea lui Șuta este împărtășită și de avocatul lui Ioan Paul, Cristinel Groza. Cei doi apărători solicită restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Pentru a avea timp să se pronunțe asupra cererii înaintate instanței de către avocați, președintele de ședință a fixat un nou termen și anume, 11 iunie, ora 11.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.