Ziua părinţilor de îngeri, duminică la Satu Mare


În memoria copiilor plecaţi prea curând dintre noi, duminică 27 mai, în 15 oraşe din România şi 5 din străinătate – Londra si Harlow din Anglia, Jossigny şi Bastia din Franţa şi Toledo din Spania – va avea loc o acţiune organizată de E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare.

Evenimentul din acest an se află la cea de-a V-a ediţie, iar organizatorii îi invită şi pe sătmăreni să li se alăture pentru a aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi, şi pentru a înălţa simultan, în toate cele 20 de oraşe, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire.

În Satu Mare, evenimentul va fi organizat în parcul “Libertăţii”, în faţa statuii Dr. Vasile Lucaciu, începând cu ora 17:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.