Mașină a Poliției implicată într-un accident în afara localității Turulung


Miercuri, 16 mai, în jurul orei 11.00, pe D.N. 1 C, în afara localității Turulung, a fost înregistrat un eveniment rutier în urma căruia cele două autovehicule implicate, dintre care unul aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare (IPJ), au fost avariate, fără a fi înregistrate victime.

Un tânăr de 27 de ani, din Turulung, care conducea din direcția Turulung înspre Halmeu, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga, intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia ce se afla în depășire, condus regulamentar de un agent din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Satu Mare. Autovehiculul aparținând IPJ, care nu era inscripționat și nu avea semnalele luminoase ori acustice în funcțiune, se deplasa spre Halmeu, locație în care era programată desfășurarea unei acțiuni comune. În urma impactului au fost avariate cele două mașini, autoturismul Dacia fiind distrus în proporție de 10%.

Conform procedurii, au fost supuși testării cu aparatul etilotest ambii conducători auto, rezultând că niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

2 Comentarii la "Mașină a Poliției implicată într-un accident în afara localității Turulung"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.