Consiliul Judeţean reabilitează Centru de Plasament „Floare de colţ” din Halmeu

În cadrul programului Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Consiliul Judeţean Satu Mare a depus spre finanţare, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, proiectul „Reabilitarea şi dotarea Centrului de Plasament Floare de Colţ Halmeu”.

În urma evaluării, ADR Nord-Vest a anunţat că proiectul a fost declarat câştigător şi că va beneficia de o finanţare nerambursabilă în valoare de 1.196.235 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 1.450.565 lei.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea serviciilor oferite de Centrul de Plasament “Floare de colţ” din Halmeu prin reabilitarea şi dotarea centrului, pentru a oferi beneficiarilor posibilitatea de-a învăţa o meserie în vederea integrării sociale după ieşirea din sistemul de plasament.

Proiectul presupune realizarea izolării termice a clădirii, mansardarea parţială a corpului A, realizarea de amenajări interioare şi instalaţii în mansarda nouă, în care va fi amenajată o sală de sport şi spaţii de depozitare. Totodată, va fi reamenajat şi dotat grupul sanitar al corpului A al clădirii şi va fi amenajat şi dotat un atelier de croitorie.

Proiectul mai prevede înfiinţarea unei săli multimedia unde să se desfăşoare programe educative şi dotarea cu echipamente de uz casnic şi mobilier a celor 5 module familiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.