Comisarul Breban acuză !!!


Acesta ar putea fi titlul unui eventual film regizat în lumina celor întâmplate astăzi, 15 mai, în sala 54 a Tribunalului Satu Mare. Preşedintele de şedinţă, Mihai Ciorcaş, a trecut la audierea celor trei martori citaţi în dosarul Popa, Ulici, Ştrango. Este vorba despre Emilia Dudaş, fostul director al Grădiniţei cu Program Prelungit (GPP) Livada, deputatul Oragnizaţiei Judeţene al PD-L Satu Mare, Ioan Holdiş şi fostul prim-vicepreşedinte al partidului, Valentin Breban.

Se pregăteşte de furtună în PD-L? Întrebarea este cât se poate de îndreptăţită având în vedere declaraţiile şocante făcute astăzi de Valetin Breban, citat ca martor în acest dosar. Nici mai mult, nici mai puţin, prin cele declarate în faţa instanţei, Breban dezvăluie anumite secrete din bucătăria internă a PD-L Satu Mare, acuzându-l cu vorba pe deputatul Ioan Holdiş ca fiind “eminenţa cenuşie” a colectării unor procente din contravaloarea unor lucrări efectuate de către societăţile comerciale administrate de oamenii de afaceri pedelişti.

Dacă până în prezent inculpaţii audiaţi în acest dosar au negat cu vehemenţă că ar şti ceva despre plata unui anumit procent către trezoreria partidului, sume ce ar reprezenta o parte din contravaloarea unor lucrări efectuate de firmele acestora situaţia a luat astăzi, o întorsătură ruptă din filmele poliţiste. Chemat să depună mărturie, Valentn Breban, actualul comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) a recunoscut în calitatea sa de martor că “am fost sunat de deputatul Holdiş care mi-a cerut să-l contactez pe Ioan Ulici şi să-l rog să-i transmită lui Ştrango să treacă pe la trezoreria PD-L şi să plătească 3% din contravaloarea sumei de 100.000 lei. La vremea respectivă nu ştiam despre ce este vorba. L-am întrebat pe Holdiş despre ce bani este vorba dar el mi-a spus să-l întreb pe Ulici, că el ştie mai multe”. Este declaraţia care pur şi simplu i-a şocat atât avocaţii cât şi pe inculpaţi.

Breban susţine că nu îl cunoaşte pe Vasile Ştrango şi el a fost doar un intermediar în a transmite “ceea ce mi-a spus preşedintele Holdiş”. Mai mult decât atât, Breban spune că “Holdiş mi-a zis că dacă Şterango nu trece pe la trezorerie nu i se vor debloca banii. Dar eu nu înţelegeam despre ce bani este vorba şi cine anume i-ar putea bloca sau debloca. În cadrul discuţiei telefonice pe care l-am avut cu Ulici, l-am întrebat despre ce este vorba, iar el mi-a explicat că este vorba despre suma de 100.000 lei care reprezintă contravaloarea unor lucrări efectuate de societatea administrată de Vasile Ştrango la o grădiniţă din Livada”. Întrebat ce reprezenta această sumă, Breban a spus că “procentul de 3% era încasat cu titlu de cotizaţie/contribuţie”.

Cu toate că în lipsa lui Holdiş care, potrivit declaraţiei lui Breban era singurul care avea dreptul să verifice situaţia încasării cotizaţiilor membrilor de partid, cei doi prim-vicepreşedinţi şi secretarul executiv al partidului diriguiau bunul mers al organizaţiei, acesta spune că el nu ştia nimic despre situaţia acestor încasări. “Dar din când în când, domnul preşedinte mai întreba la telefon dacă s-au mai încasat acele sume. De asemenea, în cadrul şedinţelor de partid, preşedintele cerea uneori situaţia financiară, şi drept urmare trezorierul organizaţiei prezenta un scurt bilanţ al încasărilor”, a declarat Breban”.

Ascultând mărturia lui Breban, avocatul Dan Şuta căuta sămânţa unei antipatii sau duşmănii în cadrul conducerii organizaţiei judeţene a PD-L, la care martorul audiat a răspuns că “mă aflu în aceleaşi relaţii atât cu Holdiş dar şi cu Mariana Popa şi Ioan Ulici ca şi înainte. Suntem colegi de partid. Relaţiile dintre noi nu s-au schimbat de-a lungul timpului”.

În declaraţia sa chiar şi deputatul Ioan Holdiş a cuantificat valoarea cotizaţiei membrilor de partid la un procent cuprins între 3-5% din venitul declarat al acestora “care până la urmă era şi o datorie morală faţă de organizaţie. Într-adevăr, uneori mă interesam dacă unul sau altula şi-au plătit cotizaţiile deoarece mai sunt membri care uită să plătească. Însă niciodată nu s-a discutat şi nu s-au perceput sume cu titlu de contribuţie de la anumiţi beneficiari ai unor lucrări, care apoi să fie virate în trezoreria partidului. Dacă am avut cunoştinţă de problema lui Ştrango în ceea ce priveşte faptul că nu şi-a primit banii? Ştiam deoarece la sfârşitul unei şedinţe mi-a relatat problemele cu care se confruntă. Dar mai vreau să vă spun că atunci când eşti la putere mulţi oameni vin să-ţi vorbească în speranţa că problema le va fi rezolvată. Primesc chiar şi 200 de telefoane pe zi”, a declarat Hodiş.

În lumina celor întâmpalte astăzi în sala de judecată există o contradicţie între declaraţiile lui Holdiş şi Breban. De vreme ce Hodiş susţine că nici el personal şi nici conducerea PD-L Satu Mare “nu a luat vreodată decizia privind plata unui anumit procent de către beneficiari către diferite persoane sau către partid”, Breban susţine sus şi tare că a fost rugat de Holdiş să-l sune pe Ulici care să-i transmită lui Ştrango să treacă pe la trezoreria partidului. Dar de unde această încâlceală în a căuta intermediari pentru a transmite un mesaj oarecare din moment ce Holdiş a recunoscut că îl cunoaşte pe Vasile Ştrangoo “deoarece suntem colegi de partid”? Rămâne un mister.

De altfel, Breban aruncă mâţa în ograda lui Holdiş şi a celor trei inculpaţi, în special al lui Ulici despre care deputatul PD-L i-ar fi spus că “întreabă-l pe Ulici că el ştie mai multe”. “Eu nu am făcut decât ceea ce mi-a transmis domnul preşedinte”, declară Breban.

Cel de-al treilea martorEmia Dudaş susţine că niciodată nu s-au făcut presiuni asupra ei. “E adevărat că domnul Ştrango mă ami suna să vadă dacă ne-au intrat sau nu în cont bani, dar nimic mai mult. În aceste situaţii am trimis adrese către inspectoratul şcolar. nici nu puteam să fac mai mult”, a declarat Dudaş.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 22 mai, ora 11.00.

2 Comentarii la "Comisarul Breban acuză !!!"

    Leave a Reply to XXX

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.