14 mai 1970: Ziua în care Someşul a pus stăpânire pe judeţul Satu Mare

 

 


A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar mai povesti … Aşa ar putea să înceapă istoria prăpădului din luna mai a anului 1970, când zeii parcă şi-au propus să şteargă orice urmă de viaţă de pe cele două maluri ale Someşului. Câţi oare şi-au amintit în acele zile de Legământul lui Dumnezeu cu Noe?

„Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul” (Sfânta Scriptură, Geneza, cap. 8, versetul 11).

Au trecut mai bine de patru decenii însă amintirea acelor zile, când apele Someşului au năvălit în case, peste ogoare şi peste străzile Sătmarului şi a unei treimi din judeţ, înecând agoniseala de-o viaţă a oamenilor, mai trăieşte vie în amintirea sătmărenilor. Raportat la municipiul Satu Mare, bilanţul acelor zile dezvăluie un fapt cutremurător: apele au luat 56 de vieţi omeneşti, au fost distruse 4.093 de case, afectate 28.076 de clădiri şi au fost inundate 120.000 hectare de teren.

Răsfoind lucrarea care a văzut lumina tiparului imediat după prăpădul din 1970, „Epopee pe Someş”, citim că pierderile suferite de populaţie au fost estimate de autorităţile de atunci la 259 milioane lei.

Apele Someşului au atins cote periculoase încă din 13 mai 1970. Viitura a rupt digul, iar a doua zi, pe 14 mai, puhoiul a năvălit peste o treime din judeţ. Digul s-a rupt în zona localităţilor: Valea Vinului, Culciu Mare, Apa şi Odoreu. În actualul cartier 14 Mai, apele au atins cota de 2 metri.

În monografia comunei Odoreu se arată că în întreaga istorie a localităţii nu s-a mai produs o inundaţie ca cea din 14 mai 1970. În data de 13 mai, cotele apelor la Odoreu urcă de la 422 cm la 610 cm ca apoi, în 14 mai 1970, să atingă cota de 770 cm. Pentru a putea stopa inundaţia, ar fi fost necesară înălţarea digului cu 1,5 metri pe toată lungimea lui. Specialiştii susţin că digurile care rezistau până la un debit de 2.000 mc/secundă au fost spulberate de viitura care avea un debit aproape dublu: 3.600 mc/secundă.

Bilanţul prăpădului ne dezvăluie un fapt cutremurător: Odoreul a fost cea mai lovită comună de inundaţii: şase oameni şi-au pierdut viaţa, au fost distruse total 663 de case, alte 153 de locuinţe au fost distruse parţial, şi au fost dărâmate de ape 1.098 de anexe gospodăreşti. În urma lucrărilor de reconstrucţie a apărut cea mai înghesuită aşezare rurală de pe harta ţării.

În data de 5 octombrie 1972, Odoreul este vizitat de Nicolae Ceauşescu, pentru a vedea ce s-a ales din planul lui de sistematizare.

Au trecut 42 de ani de atunci. Unii îşi amintesc cu groază de vremea prăpădului din ’70, zile în care şi-au văzut agoniseala de-o viaţă înghiţită de valurile Someşului.

Un Comentariu la "14 mai 1970: Ziua în care Someşul a pus stăpânire pe judeţul Satu Mare"

    Leave a Reply to adela

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.