Duminică, primul concurs de skateboard din Satu Mare


OpenX2, primul concurs de skateboard din Satu Mare va avea loc duminică, 12 mai, începând cu ora 12:00, pe terenul de skateboard de lângă Şcoala Generală „Bălcescu Petofi” din Micro 15.

Butka Gergo, acţiunii, motivează organizarea concursului în felul următor: „Mulți părinți sunt îngrijorați de faptul că tinerii stau ore întregi în fața televizorului şi a calculatorului. O alternativă pentru aceştia este petrecerea timpului liber în Skatepark-ul din cartierul Micro 15, pentru a învăţa de la cei care au deja experienţă, elemente şi trucuri noi. Terenul de skateboard amenajat de Primăria Satu Mare este locul ideal pentru practicarea acestui sport. Duminică, 12 mai, în premieră în municipiul Satu Mare, aceştia vor avea posibilitatea de a-și arăta îndemâmarea în cadru organizat, iar talentul lor va fi răsplătit cu premii valoroase”.

Premiile pentru motivaţie vor consta în câte un set complet de skate, edițiile limitate Cory Kennedy și Chris Roberts fiind modele de top, exclusive prin tehnologie și finisaj. Pentru ocupanții locurilor II se vor oferi plăci de skate al renumitului fabricant mondial ”Element”, iar pentru cei ce se vor situa pe locul III, vpr fi oferite axe premium Element. Cei mai talentați din categoria roller-skate vor fi premiați cu pachete din colecția Brindabella, însă organizatorii pregătesc cadouri și pentru cei ce nu se vor număra printre căştigătorii concursului.

Înscrierea în concurs este gratuită şi se va face cu prezentarea cărţii de identitate sau pe baza acordului semnat de părinți.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.