Cu vaporaşul pe Someş


Crearea condiţiilor pentru realizarea unui canal navigabil pe râul Someş, utilizabil ulterior în scop turistic, este obiectivul unui proiect de cooperare transfrontalieră a cărui lansare a avut loc marţi, 8 mai, la Satu Mare la Complexul de Educaţie Ecologică din Grădina Romei. Având ca denumire “Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş”, proiectul are drept lider Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, iar ca parteneri Asociaţia KIUT din Ungaria şi Ordinul Arhitecţilor din Satu Mare.
La conferinţa de lansare a proiectului, pe lângă Csehi Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean şi cei ai Primăriei, Apelor Române, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii de Mediu, ONG -urilor cu activitate în domeniul mediului şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, au mai fost prezenţi Racoczi Andras, preşedintele Asociaţiei KIUT din Ungaria şi Lucian Trifu Sabău, preşedintele Ordinului Arhitecţilor.

Elisabeta Bekesy, directorul executiv al APM Satu Mare a menţionat că, pe lângă crearea condiţiilor de realizare a unui canal navigabil pe râul Someş, utilizabil ulterior în scop turistic, şi studierea impactului pe care acesta l-ar avea asupra dezvoltării generală a zonei, asupra cadrului natural şi a biodiversităţii, scopul proiectului constă în întocmirea studiilor şi documentaţiilor tehnice de execuţie necesare realizării efective a navigaţiei pe râul Someş, pe raza judeţelor Satu Mare şi Szabolcs Szatmar Bereg din Ungaria. Cu menţiunea că, pentru continuarea în amonte este prevăzută elaborarea altor proiecte.

Deşi recunoaşte că mulţi sunt sceptici în privinţa realizării efective a proiectului, respectiv realizarea unui canal navigabil pe râul Someş, care să fie folosit ca în urmă cu 100 de ani, directoarea Elisabeta Bekesy, susţine că această nouă cale de transport nu trebuie privită doar ca o modalitate de impulsionare a turismului, ci ca o modalitate de transformare a râului Somes într-un pilon de dezvoltare regională si mai apoi într-un brand local. Grupurile ţintă de beneficiari ai proiectului sunt constituite în egală măsură atât de comunităţile de pe Valea Someşului şi împrejurimi, cât şi de turiştii interesaţi de frumuseţile cadrului natural şi de bogăţia biodiversităţii.

Perioada de implementare a proiectului este februarie-decembrie 2012, interval în care vor fi elaborate studiile topografice şi de impact asupra biodiversităţii şi proiect de execuţie pentru realizarea canalului navigabil. Valoarea totală a proiectului este de 143.000 euro, din care 107.000 euro revine APM Satu Mare în calitate de lider de proiect, iar diferenţa partenerului din Ungaria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.