Peste 100 milioane euro pentru extinderea şi reabilitarea infrastructucturii de apă şi apă uzată


În 13 localităţi din judeţul Satu Mare, între care municipiile Satu Mare şi Carei, respectiv oraşele Negreşti Oaş, Tăşnad, Livada şi Ardud, infrastructura de apă şi apă uzată va fi extinsă şi reabilitată până în anul 2015 din fonduri europene obţinute prin intermediul Programului POS Mediu. În cadrul unei conferinţe de presă organizate joi, 3 aprilie, conducerea Consiliului Judeţean – preşedintele Csehi Arpad şi vicepreşedintele Mircea Govor, viceprimarul Kereskenyi Gabor, directorul SC Apaserv SA, Ioan Leitner şi reprezentanţii Asocierii Louis Berger SRL şi Confort Design SRL, au marcat începerea etapei de implementare în privinţa consultanţei şi elaborării documentaţiei tehnice, ceea ce reprezintă primul pas înspre etapa privind licitarea lucrărilor de execuţie propriu zisă.

Investiţia totală, acoperită de Programul POS Mediu, co-finanţat de catre Uniunea Europeană, este de 102.912.628 euro, adică echivalentul a peste 433 milioane lei, fără TVA, şi este derulată de SC Apaserv SA Satu Mare în perioada 2011-2015. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 78.5% din valoarea proiectului, cea a Guvernului României -12%, a autorităţilor locale din aria proiectului – 1.84%, 7.66 procente urmând a fi obţinute de operatorul oficial de apă şi canalizare prin intermediul unui credit bancar.

Proiectele tehnice şi detaliile de execuţie pentru lucrările de extindere a reţelei de apă şi apă uzată vizează municipiile Satu Mare şi Carei, oraşele Negreşti-Oaş, Tăşnad, Livada şi Ardud, respectiv localităţile Căpleni, Botiz, Lazuri, Foieni, Odoreu, Păuleşti şi Ambud.

La unison, primarii prezenţi la întâlnirea de joi, între care Nicolae Bura din Negreşti Oaş, Dumitru Pop din Odoreu, Nagy Iosif din Păuleşti, Ovidiu Duma din Ardud, Veron Andrei din Tăşnad, au solicitat ca firma de consultanţă să-şi facă treaba cât mai operativ, astfel încât lucrările propriu zise de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi apă uzată să nu fie efectuate după realizarea lucrărilor prevăzute pentru reabilitarea străzilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.