Spadasinul Adrian Pop va lupta la Bratislava pentru a se califica la JO de la Londra

Judeţul nostru are toate şansele de avea un sportiv la Jocurile Olimpice (JO) de vară din acest an de la Londra. Spadasinul sătmărean Adrian Pop îşi va juca duminică, 22 aprilie, şansa de a ajunge la această competiţie, participând la turneul preolimpic de la Bratislava (Slovacia).

Sportivul nostru este singurul spadasin din România care va concura la acest turneu. Potrivit celor declarate de Pop „turneul preolimpic de la Bratislava este ultimul criteriu de a ajunge la JO de la Londra. Acest concurs este destinat scrimerilor care nu au avut şansa de a se califica direct la JO. Trebuie să vă spun că, potrivit regulamentului, concurenţii aflaţi pe primele opt locuri în clasamentul mondial se califică în mod direct. Tot aşa şi primul clasat de pe fiecare continent. La turneul din Slovacia vom fi prezenţi 29 de concurenţi însă doar primii patru vor avea şansa să plece la Londra. Ce şanse am pentru a ajunge la JO? Am aceleaşi şanse pe care le au şi ceilalţi concurenţi. Fiecare merge pentru a-şi câştiga un loc la JO”, a declarat Pop.

La turneul preolimpic de la Bratislava, România va fi reprezentată de patru sportivi însă Adrian Pop este singurul la arma la care concurează (spadă). În prezent, sătmăreanul nostru se situează pe locul 117 în clasamentul general iar în rândul celor 29 de concurenţi care vor participa la turneul din Slovacia, Adrian Pop este pe locul 13.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.