Cristian Sasu este noul prefect al judeţului Satu Mare


Fostul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Cristian Sasu, este noul prefect al judeţului Satu Mare. Acesta a fost numit oficial în funcţie joi, 19 aprilie, iar evenimentul, care a avut loc în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, a fost oficiat de secretarul de stat Mihai Capră, în prezenţa fostului prefect Radu Giurcă şi a subprefectului Pataki Csaba, preşedintelui Consiliului Judeţean – Csehi Arpad, primarului Iuliu Ilyes, precum şi a directorilor instituţiilor deconcentrate. Au fost prezenţi, de asemenea, liderii judeţeni şi municipali ai PDL Satu Mare, precum şi deputaţii Ioan Holdiş din partea PDL şi Erdei Doloczki Istvan din partea UDMR. Numirea unui nou prefect în judeţul Satu Mare a fost necesară ca urmare a deciziei fostului prefect Radu Giurcă de-a candida din partea PDL pentru şefia Consiliului Judeţean la alegerile locale din luna iunie a.c. Secretarul de stat Mihai Capră a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostului prefect, despre care a afirmat că, “deşi este ca toţi inginerii, care au priviri inteligente dar se exprimă greu, prin renunţarea sa la funcţie administraţia publică va avea de pierdut”.

Eliberat oficial din funcţie, după ce secretarul de stat Capră a dat citire Hotărârii Guvernului emise în acest sens, fostul prefect Radu Giurcă a menţionat că, deşi i-a fost foarte greu să renunţe la poziţia ocupată timp de peste 3 ani, a făcut-o deoarece aceasta a fost dorinţa colegilor de partid. Radu Giurcă a mulţumit apoi, rând pe rând, celor cu care a lucrat şi a colaborat, cu convingerea că “a fost mereu un om drept şi corect, care nu-şi aminteşte să fi avut divergenţe prea mari, poate doar cu domnul primar, uneori, dar şi atunci pentru a repecta legea”. Fostul prefect n-a ratat ocazia să se glorifice, anunţând că este decis să câştige şefia Consiliului Judeţean, cu menţiunea că, după rateul din 2008 cu PNL – alianţă încheiată din dorinţa de-a contrabalansa puterea UDMR – de data aceasta PDL nu va face niciun fel de alianţe.

La rândul său, după ce a depus jurământul de prefect, în urma citirii de căre Mihai Capră a HG aferente numirii în funcţie, Cristian Sasu a concentrat ceea ce a dorit să transmită atât asistenţei cât şi sătmărenilor, într-un citat din Mahatma Ghandi: “Omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut şi a ceea ce poate face, nimic altceva”. Noul prefect a subliniat faptul că va da dovadă de imparţialitate, obiectivitate şi responsabilitate – ceea ce le-a cerut şi şefilor de instituţii deconcentrate- şi a precizat că măsurile pe care le va lua vor fi exclusiv pentru şi în interesul cetăţenilor. Cristian Sasu şi-a încheiat discursul cu precizarea că, în perioada cât va fi prefect se va strădui să transforme judeţul Satu Mare într-un reper important pentru turişti şi oamenii de afaceri.

Un Comentariu la "Cristian Sasu este noul prefect al judeţului Satu Mare"

    Leave a Reply to Geo

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.