Colectarea selectivă duală a deşeurilor menajere începe în luna mai


În cursul zilei de marţi, 17 aprilie, primarul Iuliu Ilyes s-a întâlnit cu conducerea SC Florisal SA în scopul stabilirii datelor referitoare la implementarea sistemului de colectare selectivă duală a deşeurilor în municipiul Satu Mare. La sfârşitul unei conferinţe de presă organizate miercuri, 18 aprilie, primarul Ilyes a precizat că, întrucât de la începutul anului există deja înfiinţate punctele de colectare a deşeurilor în toate cartierele municipiului, există dotările cu containere speciale şi au fost achiziţionate autovehicolele speciale pentru manevrarea acestor containere, se impune urgentarea începerii acţiunii propriu zise de colectatare selectivă duală a deşeurilor de către populaţie. Totodată, edilul şef a precizat că şi că la depozitul regional de deşeuri menajere de la Doba a fost deja pusă în funcţiune instalaţia de preselectare pentru deşeurile uscate, astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru implementarea sistemului pe toată raza municipiului.

În acest sens, s-a dispus urgentarea achiziţionării pungilor, inscripţionării containerelor şi iniţierii acţiunilor de informare a populaţiei, astfel ca sistemul de colectare selectivă duală a deşeurilor în municipiul Satu Mare să poată fi implementat de la începutul lunii mai a.c.

După ce deşeurile menajere vor fi colectate selectiv în propriile locuinţe, prin depozitarea acestora în recipienţi – sau saci menajeri – pentru fracţiunea uscată, respectiv fracţiunea umedă, cetăţenii vor trebui ulterior să depoziteze sacii cu deşeurile din cele două fracţiuni în containerele din punctele gospodăreşti ce vor fi inscripţionate diferit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.