Cererile pentru obținerea primelor pe cap de animal se pot depune până pe 18 mai

De la începutul acestui anului și până în prezent, 8.500 de proprietari de terenuri din județ au solicitat plata unică pe suprafață aferente anului 2012. Anunțul a fost făcut astăzi, 10 aprilie, de către directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Viorel Pintea, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției. La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți directorul Viorel Pintea și șefii de servicii din cadrul instituției: Mihai Șereș, Viorel Bențe și Viorel Corb.

Potrivit celor declarate de Pintea, începând cu sfârșitul lunii noiembrie 2011, specialiștii APIA au efectuat o serie de controale cu privire la identificarea terenurilor nelucrate dar și a miriștilor incendiate. ”În urma verificărilor au fost selectați un număr de 34 de fermieri. În cazul în care vreunui fermier i s-a identificat o parcelă nelucrată s-a trecut imediat la verificarea întregii exploatații. În ceea ce privește arderile de miriști, am primit nu mai puțin de 100 de sesizări”, a declarat Viorel Pintea.

Șeful Serviciului Ajutoare comunitare, măsuri de piață, Viorel Bențe, a făcut referire la condițiile de acordare a primei pe cap de animal, în special pentru oi și capre. Potrivit interlocutorului, pentru a beneficia de plata națională complementară fermierii trebuie să respecte câteva condiții. Astfel, proprietarii de animale trebuie să fie înscriși în Registrul Național al Exploatațiilor și în evidența APIA, să solicite cererea tip la centrul local sau județean al instituției, iar în perioada 9 aprilie-18 mai să depună o cerere de solicitare a primei pe cap de animal la APIA. ”Cererea trebuie să fie vizată de asociațiile crescătorilor de ovine sau caprine legal constituite, viză care atestă efectivele de animale pentru care se poate solicita primă. În cazul animalelor născute începând cu data de 1 ianuarie 2010, acestea trebuie să fie înregistrate și identificate cu o crotalie auriculară simplă și una electronică, ambele conținând același număr unic de identificare a animalului. În cazul animalelor născute în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009, identificarea se poate face cu două crotalii auriculare simple, dar care să conțină același număr de identificare a animalului.

Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentantul legal, în baza unei procuri notariale, sau prin intermediul reprezentantului asociațiilor crescătorilor de oi sau capre legal constituite, cu acordul scris al solicitantului. Totodată cererile pot fi completate și online prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, pentru producătorii agricoli care solicită prima pe cap de animal, pentru un efectiv mai mare de 500 capete femele de ovine sau caprine. După tipărire, cererea vizată de asociațiile crescătorilor de ovine sau caprine se depune la centrul local sau județean al APIA însoțită de: copie de pe buletinul de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare, dovada contului bancar activ, dovada înscrierii în evidențele APIA cu cod unic de înregistrare pe numele solicitantului, dacă este cazul.

Bențe mai spune că una dintre principalele condiții de eligibilitate pentru obținerea primei pe cap de animal este ca efectivul din exploatație să fie de cel puțin 50 de capete femele ovine sau 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de cel puțin un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei. De asemenea, mai trebuie știut că efectivul de oi și capre pentru care se solicită prima trebuie să fie menținut în exploatație la adresa menționată în cerere până la data de 20 august.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.