Giurcă își dă demisia și se pregătește de alegeri

Pentru că va candida la alegerile locale din luna iunie a.c. pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, prefectul Radu Giurcă a înaintat ministrului Administraţiei şi Internelor solicitarea privind eliberarea din funcţie. Demersul a fost făcut vineri, 5 aprilie, iar luni, 9 aprilie, cu prilejul unei conferinţe de presă, Radu Giurcă i-a informat oficial şi pe ziarişti, deşi zvonurile sunt vechi de câteva săptămâni. Giurcă a precizat că eliberarea oficială din funcţie va avea loc după şedinţa de Guvern de la începutul săptămânii viitoare, tot atunci urmând să aibă loc şi numirea oficială a noului prefect de Satu Mare, actualul director exectiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, Cristian Sasu.

Potrivit celor declarate de prefectul Radu Giurcă, decizia privind înscrierea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a fost luată după îndelungi şi temeinice discuţii cu Organizaţia Judeţeană a PDL Satu Mare, dar şi cu mulţi cetăţeni, care l-au asigurat de sprijinul lor. Astfel că, deşi este convins că “renunţarea la poziţia şi funcţia actuale reprezintă un disconfort, datoria şi obligaţia morală faţă de cetăţenii care-l doresc preşedinte sunt mai presus de orice”. De altfel, Radu Giurcă s-a arătat deosebit de încrezător în şansele sale de reuşită, şi a subliniat faptul că la alegerile locale din iunie a.c., PDL Satu Mare va obţine cel puţin 6 consilieri, dacă nu chiar 7, deci mai mulţi oricum decât la alegerile din 2008. “Vreau să-mi joc şansa de a candida, cu atât mai mult cu cât sondajele efectuate în unele localităţi, între care Craidorolţ, indică rezultate destul de favorabile în această privinţă” – a declarat Giurcă.

Prefectul a mai menţionat că PDL nu a încheiat şi nici nu va încheia înainte de alegeri protocoale cu UDMR, ci va merge de data aceasta pe picioarele proprii, cu candidaţi proprii.

Referitor la ce va face după eliberarea din funcţia de prefect, Radu Giurcă a afirmat că până după alegeri va îndeplini funcţia de şef de cabinet al noului prefect, după care, dacă va câştiga alegerile, va deveni preşedintele Consiliului Judeţean, iar dacă va pierde va părăsi definitiv Instituţia Prefectului.

În ceea ce-l priveşte pe Cristian Sasu, acesta, ca nou prefect, va continua multe dintre proiectele începute de Radu Giurcă, în special acelea referitoare la crearea de noi locuri de muncă.

Un Comentariu la "Giurcă își dă demisia și se pregătește de alegeri"

    Leave a Reply to adi

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.