Un tânăr din Negreşti şi-a bătut vecina

Un tânăr de 24 de ani, din Negreşti Oaş aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal şi a exercitat violenţe asupra vecinei sale, o femeie de 67 de ani. Poliţiştii de siguranţă publică ce au intervenit pentru aplanarea scandalului şi imobilizarea agresorului, Vasile C., au stabilit că acesta a proferat injurii şi ameninţări la adresa femeii şi chiar a pătruns în apartamentul acesteia, refuzând să părăsească incinta la cererea proprietarei. Mai mult, după ce la insistenţele victimei bărbatul a ieşit din locuinţă, acesta a trecut la violenţe fizice, lovind-o cu uşa metalică a unui tablou de siguranţă în zona feţei, provocându-i o plagă deschisă. La percheziţia corporală efectuată agresorului, poliţiştii au găsit asupra sa un cuţit de bucătărie cu lama de 14,5 cm. Pentru faptele comise, agresorul este cercetat penal sub aspectul comiterii a patru infracţiuni: ameninţare, violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi port ilegal de cuţit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.