Super indicaţie la Super Alimente

Magazinul unguresc (îi zicem aşa inclusiv pentru că majoritatea produselor sunt văduvite, săracele, de etichetele inscripţionate în limba română, deşi legea prevede altceva, după cum bine se ştie) de lângă fosta Tipografie, are lipit pe peretele de deasupra rafturilor pentru bagaje, un anunţ care te lasă mut de uimire şi indignare. „Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate”! – avertizează anunţul. Iar cumpărătorii, după ce se dezmeticesc din prosteala care-i cuprinde subit, se întreabă cam care ar fi procedeul potrivit pentru a respecta întocmai indicaţia. Să vină mereu câte doi la cumpărături? Să lase bagajele în locul amenajat iar din minut în minut să dea o fugă să vadă dacă n-au dispărut? Să-i întrebe pe haidamacii de la security care se plimbă printre rafturi ca nişte momâi dacă prezenţa lor nu presupune şi înhăţarea hoţilor care poftesc nu doar la marfă ci şi la bagaje? Sau să-şi bage picioarele în tot magazinul şi să-şi îndrepte opţiunile înspre altele? Unde, dacă tot eşti furat, există cel puţin scuza că n-ai fost avertizat…

Comentarii

comentarii

8 Comentarii la "Super indicaţie la Super Alimente"

  1. doru sirb   3 aprilie 2012 at 8:35 pm

    akuma io inteles super indikatia si fost foarte bukuros la mine ke spus ke super aliment fost hunguresk, adike de la magiarorszag. Io intrebat la mine ce indikatiou trebuit fekut dake aliment fost rumunesk? io mai spus la voi ke nu trebuit scris la el la aliment in limba roman, ke nu trebuit stiut dat de expiratiou de la el. No, Isten veled.

    Răspunde
  2. real   9 aprilie 2012 at 10:38 pm

    NO, D'APOI CIT DE SIMPLE AR FI SA SE PUNA NISTE DULAPE DE METAL CU CHEITE SI SA SE LASE ACOLO PECHETUL/BEGAJUL. NO, DA TREBE GINDIT LA EL SI NU ARE CU CE. DA, CA CAND AR CERE CUMPARATORII DESPAGUBIRI DE 1 MILD DE DOLARI, AR APAREA SI GREIERU, VREUT-AM A SPUNE CUJETAREA. NO!

    Răspunde
  3. real   9 aprilie 2012 at 10:39 pm

    PS. SCUZATI EXPRIMAREA, DAR AM RAMAS CU UIMIREA IN GAND! SI CU CHOCUL!

    Răspunde
  4. Dinu   2 iunie 2012 at 6:17 pm

    Hat stiti cine este seful la paze,la security?Este chiar fost securist la el,tot timpul are pai in gure.Este foarte nyalkos la el.Nu interesaza la el paza

    Răspunde
  5. Carti Vizita   26 februarie 2013 at 8:07 pm

    Felicitari!! Articolul este foarte interesant. Este informatie de care noi toti avem nevoie. Numai bine.

    Răspunde
  6. Iuliu   17 martie 2013 at 4:24 pm

    Nimeni nu va invitat la cumparaturi in acest magazin.Daca nu va convine puteti avea alte optiuni,nu cumva sa va rupeti picioarele pe acele cateva trepte,ce nu ar strica.Caracterul comentariilor anterioare sunt de tenta rasista si totus au fost admise,desi mai jos scrie de tratarea ca atare a acestora.Ce inseamna tratare ca atare?

    Răspunde
  7. Colonelul   27 iunie 2013 at 8:45 pm

    “Haidamacii” de la Security Super Alimente Transilvania Satu Mare(magazinul unguresc), reprezinta paza proprie a obiectivului, in conformitate cu prevederile in materie de paza, si care, in decurs de 2 ani si 6 luni au destructurat o serie de grupuri care au actionat inclusiv in magazine din Paris!
    Politica de paza a magazinului si a bagajelor clientilor , nu suntem in masura s-o comentam noi.
    Seful pazei este intr-adevar fost ofiter de securitate, cu grad de colonel, care va invita pentru a-I afla numele si alte detalii despre paza si nu numai , in magazin, bineinteles cu declinarea competentei dumneavoastra.
    Va astept cu interes, seful pazei, Colonelul.

    Răspunde
  8. adi   27 iunie 2013 at 10:04 pm

    Voi cei de la ziar vorbiti de reguli cand chiar voi nu le respectati ''caracter rasist sau xenofob''. Iainte de a te uitata in gradina altora mai bine ar fi sa te uiti in gradina ta asa zicea parca un proverb romanesc. A sau mai situ eu unul daca tu nu ai capra si vecinul are fa ce faci sa moara si a lui.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.