O tânără de 20 de ani a murit într-un accident, între Lazuri și Noroieni



Șirul accidentelor de circulație cu deznodământ fatal se pare că nu se mai termină în județul nostru. După tragedia de luni, 2 aprilie, de la Ardud, astăzi, 3 aprilie, un alt accident de circulație a avut loc între Lazuri și Noroieni. Tragedia a avut loc în jurul orei 14.00.

Din primele informații furnizate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Someș” Satu Mare, Aurel Ulici ”o mașină în care erau cinci tineri, trei băieți și două fete, cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani, a derapat și s-a rostogolit în șanț. Din cauza impactului una dintre tinere a fost aruncată afară din mașină și a decedat la fața locului, iar o altă domnișoară a rămas încarcerată pe bancheta din spate a mașinii. Cei trei băieți au reușit să iasă din autoturism”. La fața locului a ajuns și un echipaj de la serviciul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de la Poliția Rutieră.

Potrivit unor surse neoficiale cei cinci tineri sunt elevi la Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș”. La terminarea orelor s-au oferit să o conducă pe una dintre fete acasă, la Noroieni, iar din cauza vitezei excesive mașina a derapat și s-a răsturnat în șanț. Însă Roxana T., tânăra de 20 de ani a decedat.

Potrivit rezultatelor oficiale ale anchetei efectuată de oamenii legii, Emanuel B., de 20 de ani, din Satu Mare, conducând autoturismul pe DJ 194B între localităţile Lazuri si Noroieni, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabila şi răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers. În urma impactului, Roxana T., de 20 ani, din localitatea Noroieni, pasageră în autoturism, a decedat, iar şoferul alături de alţi doi tineri de 20 de ani, din Satu Mare – Adrian D. şi Beatrice P., de asemenea pasageri –  au fost răniţi grav. În urma acestui eveniment rutier, Ioan L., tot de 20 de ani, a suferit doar leziuni uşoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, fiindu-i totodată recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă în cauză sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.


Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "O tânără de 20 de ani a murit într-un accident, între Lazuri și Noroieni"

  1. Campian   3 aprilie 2012 at 8:50 pm

    Sincere Condoleante Familiei !!! Un inconstient care a omorat o tanara si putea sa fie si mai tragic …

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.