S-a deschis ştrandul de la Taberele Şcolare


Mare victorie pentru Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor (AJP) Satu Mare: după principiul “şi dă-i şi luptă”, a reuşit să determine conducerea Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport (DJTS) să deschidă pentru pensionari ştrandul din incinta Taberelor Şcolare. După cum a anunţat Mircea Marian, marea inaugurare ar fi trebuit să aibă loc cu oficialităţi şi tot tacâmul, dar cele 12 grade de-afară au fost prea puţine pentru a-i motiva pe vârstnici să se dezbrace de hainele groase. Cât despre apa din bazin, la ora 10:00 aceasta lipsea cu desăvârşire, cu menţiunea că bazinul ar fi urmat să se umple până la ora 12:00, după care, liber la baie.

Înfofoliţi în haine groase şi tremurând subţire, dar cu costumul de baie şi prosopul de plajă în geantă, cel mult 10 pensionari au venit în dimineaţa zilei de luni, 2 aprilie, să asiste la deschiderea ştrandului. Asta după ce preşedintele lor, Mircea Marian, s-a luat la harţă cu toate oficialităţile pentru ca bazinul din Taberele Şcolare să poată fi folosit de pensionari, cel puţin până în luna iulie, când se speră că va fi deschis în sfârşit ştrandul din Zona de Agrement.

Îmbrăcat cu jachetă groasă şi supărat că prefectul nu i-a fost alături, preşedintele AJP nu a fost descurajat de frigul de-afară şi a afirmat că la ora 12:00 toţi pensionarii vor putea să se scalde.

Întrucât Taberele Şcolare nu dispun de apă termală, care este furnizată în bazinul pentru pensionari prin bunăvoinţa executantului lucrărilor la ştrandul din Zona de Agrement, cel mai puţin optimist este Daniel Pop, coordonatorul DJTS, care recunoaşte că frecventarea ştrandului de către pensionari depinde exclusiv de înţelegerea lui Vasile Ţânţaş.

Una peste alta, începând de luni, chiar dacă e frig, pensionarii pot merge la ştrandul din Taberele Şcolare. Şi pentru că nu e cazul să se facă discriminare, de fapt poate merge oricine dacă achită 8 lei la intrare, în timp ce pensionarii plătesc doar 5 lei.

Un Comentariu la "S-a deschis ştrandul de la Taberele Şcolare"

    Leave a Reply to real

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.