Corul “EXCELSIOR”, 20 de ani de la înfiinţare


Corul “Excelsior” din cadrul Liceului de Artă “Aurel Popp” din Satu Mare aniversează la sfârşitul acestei săptămâni 20 de ani de la înfiinţare. Profesoara Ecaterina Ţuţuraş, cea care a înfiinţat corul şi l-a dirijat în toată această perioadă, a invitat la eveniment cel puţin 90 dintre foştii corişti. Însă, fie din cauza distanţei, fie că activitatea profesională nu le permite să se deplaseze la Satu Mare, numai 50 dintre aceştia şi-au confirmat participarea. Chiar şi aşa, sărbătoarea va fi deplină, iar bucuria revederii se va armoniza cu programul pregătit de organizatoarea evenimentului.

Astfel, vineri, 30 martie, ora 17:00, în sala “Jean Monet” a Liceului de Artă “Aurel Popp”, va avea loc prima întâlnire dintre foştii şi actualii corişti. A doua zi, sâmbătă, 31 martie, ora 12:00, în aceeaşi sală va avea loc o repetiţie generală, iar de la ora 17:00, în sala Filarmonicii “Dinu Lipatti”, este prevăzut concertul aniversar.

Corul “Excelsior” a debutat în decembrie 1992 pe scena Filarmonicii „Dinu Lipatti” cu un concert de Crăciun. La vremea respectivă, corul era alcătuit din 45 de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. În scurt timp de la debut, grupul corului s-a extins şi asupra claselor a III-a si a IV-a din dorinţa de a racola copii talentaţi, dornici de a cânta. Între aceştia, Lavinia Ardelean, Cristina Şter, Luiza Fatyol, Lucian Flontaş, Dan Variu ş.a. După 1997, timp de trei ani, corul “Excelsior” a fost alcătuit doar din fete, iar ulterior a devenit cor mixt.

Numele corului vine de la „excel”, a excela, care înseamnă „a fi la înălţime”, nume sugerat de cel care este o legendă în arta corală românească, dirijorul şi compozitorul clujean Constantin Rîpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.